x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un barbat a fost UCIS de o viespe, cand scotea tuica

Un barbat a fost UCIS de o viespe, cand scotea tuica

25 Sep 2015   •   08:57
Un barbat a fost UCIS de o viespe, cand scotea tuica

Sfîrşit cumplit pentru un băr­bat în vîrstă de 64 de ani, din satul Jugur, comuna Poiena­rii de Muscel! Marcel Leonte a fost muşcat de o viespe ce-i intrase în gură, iar în­ţe­­pă­tura i-a fost fatală. Băr­ba­tul s-a stins după cîteva zeci de minute la dispensarul din localitate, în ciuda mane­vrelor de resuscitare efec­tua­te de echipajul medical de pe ambulanţa sosită la faţa lo­cu­lui şi, ulterior, de perso­nalu­l de specialitate de la Uni­ta­tea de Primiri Urgenţe a Spita­lului Municipal Cîmpu­lung. Membrii familiei au ridicat, ieri, trupul neînsufleţit de la morgă, pentru a fi înmormîntat, informeaza Curierul zilei.

Tragedia s-a petrecut marţi, la orele amiezii. Marcel Leonte se afla în gospodăria sa, iar la un moment dat s-a dus în magazie să scoată ţuică dintr-un butoi, fără să se gîndească o clipă la nenorocirea ce avea să urmeze. Din nefericire, atunci cînd a încercat să tragă licoarea bahică într-o sticlă, o viespe, aflată în interiorul furtunului, i-a intrat în gură şi l-a înţepat în gît. Obiş­nuit, probabil, cu astfel de înţepături şi ştiind că nu este alergic la veninul insectelor, bărbatul nu a dat, pe moment, prea multă atenţie incidentului, şi şi-a văzut de-ale sale prin gospodărie, convins că nu i se poate întîmpla nimic rău. După vreo 20 de minute, cînd a început să se simtă din ce în ce mai rău, Marcel Leonte s-a urcat în maşină şi s-a dus la dispensarul din localitate, solicitînd ajutor medical. „I-a spus medicului de familie că l-a înţepat, în gură, o viespe, iar acesta l-a trimis la farmacie, să ia Claritine, pentru alergii. S-a dus acolo, dar n-a mai apucat să ia nici o pastilă, că i s-a făcut rău şi a căzut din picioare. A intrat în comă, s-a înnegrit dintr-o dată şi nu au mai avut ce-i face. A murit cu zile!“, ne-a declarat un localnic. 

×
Subiecte în articol: viespe tuica