x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat beat a accidentat mortal doi adolescenți

Un bărbat beat a accidentat mortal doi adolescenți

17 Dec 2016   •   20:00
Un bărbat beat a accidentat mortal doi adolescenți
Sursa foto: Victor Stroe

Doi adolescenţi în vârstă de 13, respectiv 15 ani, pietoni, au fost accidentaţi mortal de un autoturism care a acroşat apoi o femeie şi s-a răsturnat în centrul comunei Şerbăneşti, potrivit primarului localităţii, Titi Peligrad. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au anunţat în şoferul aflat la volanul maşinii ce a accidentat mortal minorii avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt, medicul Marian Furtună, accidentul rutier s-a produs sâmbătă seara şi la faţa locului s-au deplasat patru ambulanţe. 

Primarul comunei Şerbăneşti a declarat presei că adolescenţii accidentaţi mortal sunt fraţi, fiind din localitate. 

"Copii, frate şi soră, se deplasau pe partea dreaptă şi au fost loviţi de maşină, apoi la câţiva metri acceaşi maşină a lovit o femeie şi s-a răsturnat. Este o tragedie, copii proveneau dintr-o familie modestă şi acum să-i lovească şi această nenorocire e dramatic", a mai spus edilul. 

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Claudia Radu, la volanul maşinii care a provocat accidentul se afla un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Şerbăneşti. "La o curbă la stânga, în comuna Şerbăneşti, automobilul marca Alfa Romeo, condus de ub bărbat de 29 de ani, a derapat, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a accidentat mortal doi pietoni, minori, cu vârste de 13 şi 15 ani. Maşina a acroşat apoi o femeie care a fost transportată conştientă la spital. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul şi a rezultat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat", a precizat reprezentantul IPJ Olt, citat de Agerpres.

×
Subiecte în articol: accident rutier accident rutier mortal