Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna vasluiană Alexandru Vlahuţă, a fost preluat, joi, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în comă post-traumatică, după ce ar fi fost agresat de fratele său, în cursul serii trecute.
Potrivit managerului SAJ Vaslui, Aurora Popa, bărbatul a fost intubat şi transportat la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad.
Poliţia a demarat o anchetă în acest caz.
"Cazul a fost sesizat prin apel la numărul de urgenţă 112, de către tatăl celor doi, un bărbat în vârstă de 68 de ani. Se pare că cei doi fraţi au avut aseară un conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de alcool, conflict care a degenerat. Cel mai mic dintre fraţi, un bărbat de 30 de ani, l-a lovit pe cel mai mare, acesta din urmă fiind găsit abia în cursul dimineţii, în comă. Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la loviri şi alte violenţe", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
În funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, vor fi luate măsurile legale, poliţiştii urmând să stabilească dacă se impune reţinerea suspectului. AGERPRES