x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un poliţist a fost lovit cu maşina de un şofer pe care voia să-l sancţioneze pentru că parcase neregulamentar

Un poliţist a fost lovit cu maşina de un şofer pe care voia să-l sancţioneze pentru că parcase neregulamentar

13 Iul 2018   •   20:30
Un poliţist a fost lovit cu maşina de un şofer pe care voia să-l sancţioneze pentru că parcase neregulamentar

Un poliţist local din municipiul Arad a fost lovit cu maşina de un şofer pe care intenţiona să îl sancţioneze pentru că parcase neregulamentar, informează reprezentanţii Poliţiei Locale Arad.

Incidentul a avut loc într-o staţie de autobuz, după ce poliţiştii locali au început să îi sancţioneze pe toţi conducătorii auto care îşi parcaseră maşinile în staţie.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale, poliţistul i-a cerut tânărului documentele pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, deoarece parcase neregulamentar, însă acesta a refuzat şi a devenit recalcitrant, după care a accelerat autoturismul şi a trecut peste unul dintre picioarele poliţistului local.

Colegii poliţistului i-au venit acestuia în ajutor şi l-au oprit pe şofer, care s-a liniştit doar după ce la faţa locului a sosit un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Poliţistul local a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

"Pacientul a suferit o contuzie antepicior stâng şi a fost transportat de echipajul medical la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii suplimentare', a precizat directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad, Mircea Merea.

Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, urmând ca în cauză să se facă cercetări pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. http://www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: politist lovit de un sofer