x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tren de călători a luat foc la Oradea

Un tren de călători a luat foc la Oradea

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2024   •   19:59
Un tren de călători a luat foc la Oradea
Sursa foto: ISU Crișana

Un incendiu a izbucnit miercuri la locomotiva unui tren de călători. Trenul a oprit în dreptul unei străzi din orașul Oradea. Nicio persoană nu a fost rănită. Trenul de călători se deplasa pe ruta Cluj Napoca-Oradea.

Apelul care semnala producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 18.40. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii 1 Mai, cu o autospecială de stingere, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

În momentul izbucnirii incendiului, mecanicul a oprit trenul pe strada Ogorului din Oradea și a decuplat cele două vagoane în care se aflau 12 persoane.

Pompierii militari au stins incendiul în scurt timp. În colaborare cu jandarmii și polițiștii prezenți la fața locului, ei au evacuat din vagoane, cinci persoane în vârstă. Nu au existat persoane rănite, au precizat pompierii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tren de calatori locomotiva incendiu oradea