x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Tragedie în Capitală. Cine este motociclistul care a omorât un tânăr aflat pe trotinetă

UPDATE Tragedie în Capitală. Cine este motociclistul care a omorât un tânăr aflat pe trotinetă

06 Aug 2021   •   16:02
UPDATE Tragedie în Capitală. Cine este motociclistul care a omorât un tânăr aflat pe trotinetă
Sursa foto: Antena 3

Motociclistul care a provocat moartea în trafic a unui tânăr aflat pe trotinetă se numește Laurențiu Mitici Trică, iar colegii îi spun "Americanul", potrivit antena3.

Conflictul a pornit de la faptul că bărbatul de pe trotinetă l-a lovit în spate pe motociclist

Avocatul acestuia le cere cunoscuților să-l descrie, aceste declarații ajutându-l în instanță.

Trică este instructor de conducere defensivă, participa la acțiuni caritabile ș este cunoscut ca o persoană care își ajuta semenii. 

Cu toate acestea, el ar mai avea un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

În faţa judecătorilor, motociclistul a povestit că nu a vrut să-i facă rău tânărului, ci a vrut să evite o tragediie deoarece  s-a părut că victima se afla în stare de ebrietate. Totodată, el a precizat că înainte de a arunca cu casca în acesta, a sunat la 112 dar în timp ce vorbea la telefon bărbatul l-a scuipat, l-a înjurat și l-a lovit, potrivit avocatului său, Marius Iorga, care a relatat cele întâmplate pentru News Hour with CNN.

UPDATE2 Un motociclist din Capitală a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru omor după ce a agresat în trafic un bărbat aflat pe o trotinetă electrică.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, incidentul a avut loc miercuri în apropierea intersecției dintre Calea Vitan Bârsești și Șoseaua Olteniței din Capitală.

Procurorii au stabilit că, în timp ce se deplasa pe o motocicletă, în apropierea trecerii de pietoni de la intersecția dintre Splaiul Unirii și Calea Vitan Bârsești, staționând la culoarea roșie a semaforului electric, inculpatul a fost lovit în spate de către un bărbat care mergea pe o trotinetă electrică. Cei doi şi-au adresat injurii şi ameninţări, după care au părăsit zona respectivă îndreptându-se către intersecția dintre Calea Vitan Bârsești și Șoseaua Olteniței.

„Inculpatul a ajuns primul în apropierea intersecției respective, a coborât de pe motocicletă şi a aşteptat pe carosabil venirea victimei care se deplasa pe trotineta electrică. Când cea din urmă s-a apropiat, inculpatul a alergat către aceasta cu intenția de o agresa, determind-o să treacă de axul despărțitor dintre cele două sensuri de deplasare, aruncând în aceleași împrejurări cu casca de motociclist în victimă, lovind-o în zona capului, determinând dezechilibrarea și căderea acesteia pe carosabil, victima fiind lovită frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus”, se arată în comunicatul Parchetului.

În urma impactului, victima a fost rănită grav și a murit la spital după aproximativ o oră și jumătate de la momentul impactului.

În cauză urmează a fi sesizat Tribunalul București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Mediafax

UPDATE1 Altercația între un motociclist și un tânăr aflat pe trotinetă s-a terminat cu moartea celui din urmă. Motociclistul a fost reținut, transmite antena3.

Din ultimele informații rezultă că bărbatul de pe trotinetă a încercat să șicaneze în trafic mai mulți șoferi, potrivit martorilor. Incidentul a durat circa 5-10 minute, după care motociclistul l-a depășit și l-a așteptat în intersecție, unde l-a lovit cu casca, după care tânărul de pe trotinetă a căzut și a ajuns sub roțile unui autoturism. În urma accidentului a intrat în stop cardio-resprator.

Motociclistul ar fi un om calm și săritor, spun apropiații.

Acesta se află acum în arestul Captalei, fiind reținut pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Stire initiala Un motociclist a agresat în trafic o persoană aflată pe trotineta electrică în Capitală. Acesta l-a urmărit pe tânăr, l-a oprit, i-a dat casca jos și l-a lovit de o mașină, spun surse din Poliția Capitalei. Din cauza leziunilor, tânărul de pe trotinetă a murit. 

Incidentul s-a petrecut pe Șoseaua Vitan-Bârzești.

Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului dar nu a reușit să-l readucă la viață pe bărbat.

La data de 04 iulie, în jurul orei 18:30, prin apel 112 Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la un eveniment rutier pe o stradă din sectorul 4, din care a rezultat rănirea unui conducător de trotinetă.

La fața locului au sosit polițiștii, iar din primele date s-a conturat presupunerea rezonabilă că accidentul s-ar fi fost produs pe fondul unei șicanări în trafic.

La față locului a sosit un echipaj medical care a oferit  ingrijiri medicale conducătorului trotinetei, însă acesta a decedat.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, iar la acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.

Motociclistului i-a fost deschis dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte. 

 

 

×
Subiecte în articol: motociclist trotineta omor