Polițiștii din Galda de Jos au fost sesizați, vineri după-amiază, de către o femeie de 59 de ani, din Cricău, despre faptul că soțul ei vrea să-și pună capăt zilelor și amenință că se spânzură.
În câteva minute, la fața locului, s-au deplasat polițiștii care au constat că, într-o anexă a imobilului, bărbatul, de 63 de ani, se afla pe o scară, cu o funie în jurul gâtului, în stare de relativă inconștiență.
„Fără a sta pe gânduri, în câteva secunde, l-au imobilizat și i-au tăiat funia. Până la sosirea echipajului medical specializat, cei doi polițiști i-au acordat primul ajutor, acesta revenindu-și la starea de conștiență. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea unor investigații medicale de specialitate”, precizează Poliția Alba.
(sursa: Mediafax)