Potrivit SRI, în urma unei analize comune a specialiştilor Serviciului şi ai CNSAS, făcută în 2011, au fost declasificate noi documente din arhivele fostei Securităţi, acestea fiind transmise Consiliului.
"În 2011, în urma unei analize comune a specialiştilor SRI şi CNSAS, au fost declasificate noi documente, care au fost transmise în data de 21.03.2011 în gestiunea Consiliului. Cu această ocazie a fost predat un număr de 1.225 de dosare. SRI şi CNSAS vor colabora şi în viitor, conform cadrului legal statuat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 24/ 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată prin Legea nr. 293/ 2008", se arată într-un comunicat al SRI.
"În intervalul 2005 - 2011, SRI a remis CNSAS, potrivit legislaţiei în vigoare, 1.600.257 de dosare, cu 1.956.366 de volume, care reprezintă peste 18.000 de metri liniari de arhivă. SRI a transmis în gestiunea CNSAS aproximativ 1.704.000 de fişe de evidenţă din cartoteca Securităţii, precum şi peste 700.000 de înregistrări din baza de date a fostului Centru de Informatică şi Documentare", se mai arată în comunicatul Serviciului Român de Informaţii.