O femeie şi un băiat de opt ani, ambii de naţionalitate română, şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii acoperişului unui restaurant din localitatea Nea Plagia din Grecia. Autorităţile elene au declarat stare de urgenţă. Cel puţin 140 de pompieri acţionează în zonă. Reprezentanţii MAE menţionează că din cauza condiţiilor meteo şi a unor defecţiuni la reţeaua de alimentare cu energie electrică în zonă, comunicarea cu autorităţile locale se desfăşoară cu dificultate. Vedeta Antena 1, Ioana Blaj, a fost surprinsă de furtuna care a omorât şase oameni: „Zburau acoperișurile, zburau pahare și sticle de pe mese și bucati din copaci.Am avut senzația că trăiesc un film horror care nu se mai termină. Bine că suntem sănătoși și am scăpat cu bine”, a povestit Ioana Blaj.
Peste 100 de persoane au fost rănite din cauza vântului puternic, ploilor şi furtunilor care au afectat nordul Greciei, au anunţat autoriăţile din Grecia.