x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 40 de județe din România, afectate de pesta porcină

40 de județe din România, afectate de pesta porcină

02 Oct 2020   •   19:11
40 de județe din România, afectate de pesta porcină

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță că pesta porcină evoluează în 40 de județe din România. Cele mai afectate sunt Teleorman, Iași și Satu Mare.

Potrivit datelor oficiale, vineri, în Romania, pesta porcină africană era confirmată în 40 de județe. În 36 de județe sunt afectați de virusul pestei porcine africane atât porcii domestici cât și mistreții, în două județe sunt infectați numai mistreții, iar în alte două județe au apărut cazuri doar la porcii domestici.

În prezent în România sunt 525 de focare cele mai multe fiind în Teleorman, Iași și Satu Mare.

În ceea ce privește mistreții, de la prima semnalare a prezenței virusului în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3918 cazuri de infectare în 38 de județe. Cele mai multe sunt în Teleorman și Giurgiu. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin doi ani de la apariția lor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pestă porcină