Zilele trecute, primele contingente de militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie Iaşi au debarcat în Irak. Dintre toate misiunile, este pentru prima dată când va fi prezentă în teatrul de operaţiuni o femeie ostaş cu rol în cadrul unei piese de luptă.
La datorie - Ramona Mirăuţă va da comanda “foc” pentru aruncătorul de 82 de milimetri
Zilele trecute, primele contingente de militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie Iaşi au debarcat în Irak. Dintre toate misiunile, este pentru prima dată când va fi prezentă în teatrul de operaţiuni o femeie ostaş cu rol în cadrul unei piese de luptă.
Se va tăvăli în tranşee, cu soldaţii. Cu mâna pe baionetă şi ochii pe aruncătorul de grenade, va lupta cot la cot cu Lupii Negri, ucigând, dacă va fi nevoie, în legitimă apărare, insurgenţii irakieni. Îi va dezarma pe adepţii lui Saddam sau Ben Laden.
Pe toate acestea le va face, dacă va fi nevoie, o femeie cât o “nucă”. Cu pieptul dârz şi privirea pătrunzătoare, sergentul Mirăuţă este un lup, sau mai bine zis o “lupoaică”, printre lupii cu experienţă. Pentru că circa 75% din cei care pleacă zilele acestea au mai participat şi la alte misiuni asemănătoare. O femeie care la prima vedere pare cât se poate de pregătită, cel puţin să răspundă la întrebări, cu gândul la propulsarea ce o va da această misiune viitoarei sale cariere militare după ce va lustrui cu tenacitate, ca orice soldat, ţeava tunului de 82 de milimetri al cărei efectiv îl comandă. O va face la 30 şi ceva de grade Celsius, de la 10 februarie până în august. Alături de ea vor lua parte la misiunea de menţinere a păcii “Iraqi Fredoom” alţi circa patru sute de militari. Bărbaţi.
SOŢUL, “SUBORDONAT”. Odată ajunsă acolo, sergent Mirăuţă nu se va ocupa cu bandajatul rănilor militarilor în caz de necesitate. Sau cu administrarea de medicamente, cum e cazul multor femei militar care ajung în teatrul de operaţiuni ca asistent medical, psiholog sau pe alt post cu funcţie civilă. Nu! Ea va intra efectiv în luptă, dacă, Doamne fereşte!, situaţia o va impune. Este comandantul militarilor de la aruncătorul de grenade şi are în subordine “trei lupi”. Încrezătoare, speră să se descurce şi să scape teafără. Căsătorită, ea nu va duce dorul soţului decât până seara, când la cazarma unităţii va da piept cu capul familiei, bărbatul său având în misiune rolul de mecanic.
Prima ieşeancă plecată efectiv să lupte cu arma din dotare într-o misiune în afara ţării are doar 27 de ani. Şi multe speranţe că se va întoarce cu bine de pe pământ irakian. O eroină printre eroi, un fel de Ecaterina Teodoriu a vremurilor noastre. Femeia recunoaşte că, atunci când a luat hotărârea să plece împreună cu soţul său, s-a gândit şi la banii pe care îi va câştiga prin participarea la misiune. Prea puţin o interesează ce interese politice se ascund în spatele deciziei de menţinere a forţelor româneşti pe teatrele de război ale lumii. Prea puţin ştie despre faptul că trupele noastre fie sunt trimise în misiuni în care militarii devin efectiv carne de tun, fie nu au prea mult de “lucru”. Militarii cu experienţa altor misiuni recunosc că e greu de suportat disconfortul sau mai degrabă spus stresul unui posibil atac, deşi uneori rămân în unitate. Au şi momente de respiro, când se joacă pe calculator, practică sport, urmăresc filme americane cu Rambo ai zilelor noastre. Sau dorm. Se odihnesc pentru misiunile viitoare, pentru a fi pregătiţi să îndure stresul de a doua zi, de fapt, pe cel de zi cu zi.
PRINTRE SOLDAŢI. Cu soţul în relaţie de “subordonare”, Ramona Mirăuţa va fi de 8 Martie una dintre cele trei femei (vor mai merge în misiune o femeie psiholog şi o asistentă medicală) între 400 de bărbaţi. Va face sărbătorile de Paşte aproape de liniile de foc ale insurgenţilor irakieni. Alături de jumătatea sa şi, poate, cu noroc, cu ceva cozonac şi friptură de miel pe masa din cantina unităţii. Pentru că, aşa cum povesteşte şi căpitanul Dan Sârghie, prezent în misiunile din Kandahar, de Crăciunul petrecut în misiunile anterioare în Afganistan au avut parte de cârnaţi şi sărmăluţe, mâncăruri aduse cu avionul de ministrul Apărării de atunci, Mircea Paşcu, care i-a vizitat când le era mai greu.