x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident GRAV pe DN1 A în zona Cheia. TRAFIC BLOCAT

Accident GRAV pe DN1 A în zona Cheia. TRAFIC BLOCAT

21 Mai 2015   •   17:42
Accident GRAV pe DN1 A în zona Cheia. TRAFIC BLOCAT
Sursa foto: thefinalmiracle/Getty Images/iStockphoto

Traficul rutier este blocat total joi după-amiază pe DN 1A între Ploieşti şi Braşov, în zona Cheia, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două tiruri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Prahova, Alexandru Ursu, două autotrenuri, unul încărcat cu cereale şi celălalt cu lăzi goale de bere, s-au ciocnit pe DN1 A într-o curbă în zona Cheia - Muntele Roşu. În urma impactului dintre cele două autovehicule, unul dintre tiruri s-a răsturnat pe partea carosabilă blocând ambele sensuri de mers ale drumului, astfel că traficul rutier este oprit total în zonă.

La faţa locului este aşteptat un utilaj special care să intervină pentru îndepărtarea de pe drum a tirului răsturnat. Unul dintre şoferi a fost rănit în accident acesta având nevoie de îngrijiri medicale.

×