x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident în lanț cu șase autovehicule implicate pe Autostrada București-Pitești

Accident în lanț cu șase autovehicule implicate pe Autostrada București-Pitești

de Redacția Jurnalul    |    08 Apr 2023   •   09:21
Accident în lanț cu șase autovehicule implicate pe Autostrada București-Pitești
Sursa foto: ISU Giurgiu

Patru autoturisme și două autoutilitare au fost implicate vineri seara într-un accident pe Autostrada București-Pitești. Un șofer a fost rănit și a fost transportat la spital.

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul a avut loc pe sensul de mers spre capitală, la km 14, în zona localității Ciorogârla, al Autostrăzii București-Pitești. În accident au fost implicate patru autoturisme și două autoutilitare de transport marfă.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.

Unul dintre șoferi, un bărbat de 37 de ani, a fost găsit blocat în mașină, fiind ajutat de pompieri să iasă în siguranță. Acesta era conștient și cooperant, fiind preluat și transportat la un spital din capitală.

Celelalte șase persoane care au mai fost implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliția face cercetări în acest caz.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×