x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accidentul de la Tîncăbeşti: Bena e vinovată!

Accidentul de la Tîncăbeşti: Bena e vinovată!

de Diana Scarlat    |    05 Iul 2008   •   00:00

Cauza accidentului de la Tîncăbeşti a fost “impactul dintre bena camionului şi pasarela pietonală”. Asta e concluzia specialiştilor care au studiat timp de zece zile condiţiile în care doi oameni şi-au pierdut viaţa pe DN1.

Cauza accidentului de la Tîncăbeşti a fost “impactul dintre bena camionului şi pasarela pietonală”. Asta e concluzia specialiştilor care au studiat timp de zece zile condiţiile în care doi oameni şi-au pierdut viaţa pe DN1. Din punctul de vedere al comisiei Ministerului Transporturilor, care a prezentat ieri raportul preliminar al anchetei în cazul accidentului de la Tîncăbeşti, pasarela a fost realizată corect, fiind dimensionată pentru a rezista la sarcini normale, adică pentru cel mult 100 de persoane simultan. Preşedintele comisiei de anchetă, Eugen Ispas, a precizat că normele româneşti şi cele europene au fost respectate, explicînd că în funcţie de dimensiunile acestora se acordă avizele de circulaţie pentru maşinile grele.


GHINION DE NEŞANSĂ... Din raportul preliminar al specialiş-tilor reiese că bena este vinovată! Pasarela care a ucis două persoane şi a lăsat-o pe a treia în spital nu ar fi avut nici un fel de problemă tehnică, fiind proiectată numai pentru traficul pietonal. Deci nu s-a luat în calcul un astfel de accident. Asta înseamnă că, în urma unui impact violent cu un vehicul sau după o rafală de vînt, oricare dintre pasarele ne-ar putea cădea în cap. Din declaraţia lui Ispas reiese că de vină e numai impactul dintre bena camionului şi pasarelă, pentru că “a fost puternic, basculanta fiind foarte grea şi avînd o viteză de circa 70 de kilometri la oră”. Că şoferul este vinovat ştiam deja, dar ne-a mai amintit ieri domnul Ispas că basculanta nu avea ce să caute acolo fără autorizaţie.

Din anchetă mai reiese că nu s-a găsit nici o urmă de frînare după accident, deci basculanta şi-a continuat drumul după impact. Eugen Ispas a subliniat că acestea sînt re-zultatele parţiale ale anchetei şi că urmează să se facă determinări suplimentare de laborator, pentru ca rezultatul anchetei în acest caz să fie totalmente corect. Ancheta comisiei de investigaţii nu stabileşte vinovaţii, de acest aspect ocupîndu-se ancheta judiciară.

×
Subiecte în articol: observator