x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aderare - Romania a primit "unda verde"

Aderare - Romania a primit "unda verde"

16 Mar 2005   •   00:00

Membrii Comisiei de Politica Externa din Parlamentul European au dezbatut ieri avizul necesar semnarii tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei.



Raportorul pentru Romania, Pierre Moscovici, a propus aprobarea tratatului, precum si a avizului, care urmeaza sa fie votat la 13 aprilie. Moscovici a pledat pentru continuarea efortului sustinut al Romaniei, mai ales in domenii precum Justitia, Afacerile interne, Concurenta si Lupta impotriva coruptiei. El va redacta pana in toamna si un raport al progreselor tarii noastre de la inceperea negocierilor cu Uniunea Europeana. La dezbaterile de ieri au mai vorbit despre Romania zece parlamentari, reprezentativi pentru intreg spectrul politic din Parlamentul European. Toate interventiile au admis faptul ca Bucurestiul a facut si va face in continuare eforturi in demersul sau european, dar ca exista inca unele neajunsuri. Parlamentarii au declarat ca decuplarea Romaniei de Bulgaria ar reprezenta un mesaj negativ si au concluzionat ca ambele state trebuie sa semneze impreuna tratatul de aderare, la data de 25 aprilie. Astazi este ultima zi in care se pot depune amendamente la proiectul de rezolutie referitor la acordarea avizului pentru semnarea tratatului de aderare. Comisia de Politica Externa va dezbate, din nou, acest proiect la 29 martie, iar plenul Parlamentului European se va pronunta la 13 aprilie. Premierul Calin Popescu Tariceanu a cerut omologilor sai belgian, suedez si francez sa faca demersuri pe langa parlamentarii din tarile lor, astfel incat acestia sa voteze in favoarea avizului pentru semnarea tratatului de aderare. (Radu Croitoru)

×
Subiecte în articol: observator