Jurnalistul Adrian Ursu este de părere că dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak se va termina bine pentru Traian Băsescu, dar nu şi pentru noi, românii.
"Cred că se va termina bine pentru Băsescu Traian, şi rău pentru noi, cei care am dorit să aflăm lucrurile din spatele acestui caz cu rapirea jurnaliştilor români", a spus Adrian Ursu, realizatorul emisiunii Secvenţial, de la Antena 3.
De asemenea, jurnalistul crede că fostul preşedinte nu va da niciodată socoteală pentru cum "a organizat tot împreună cu Omar Hayssam".
"Nu cred că va ajunge Băsescu la puşcărie şi adevărul la lumină", a adăugat Adrian Ursu.
Totodată, jurnalistul spune că se încearcă tergiversarea acestui dosar.
Traian Băsescu s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 5, unde a fost retrimis dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus plângere pe numele său, în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak, fostul preşedinte declarând că soluţia de deschidere a acestui dosar este o "palmă pentru România".

Citește pe Antena3.ro