x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adriean Videanu, audiat la DIICOT în dosarul Romgaz

Adriean Videanu, audiat la DIICOT în dosarul Romgaz

30 Sep 2013   •   11:42
Adriean Videanu, audiat la DIICOT în dosarul Romgaz
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu s-a prezentat luni la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de complot și subminarea economiei naționale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deținută de omul de afaceri Ioan Niculae.

La intrarea în sediul DIICOT, Videanu a spus că el și Varujan Vosganian sunt nevinovați în acest dosar și nu au de ce să se teamă, însă au obligația "să lămurească lucrurile" din punct de vedere politic și legal.

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniștri ai Economiei, au aprobat, semnat și susținut în Guvern șase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracțional constituit de către învinuitul Ioan Niculae și au utilizat SNGN Romgaz, unitate națională de interes strategic, în interesul privat al Interagro.

Conform DIICOT, este vorba despre discounturi comerciale substanțiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum și gaze naturale doar din producția internă, cu nerespectarea dispozițiilor legale și în condițiile în care Interagro înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

"Activitatea grupului infracțional inițiat, constituit și coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia națională prin folosirea SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcția dorită de interesele grupului infracțional. Deopotrivă, prin acțiunile grupului infracțional a fost împiedicată desfășurarea normală a activității SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăți semnificative în buna desfășurare a activității acestei societăți. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să amenințe bunul mers al economiei naționale în domeniul gazelor naturale, dar și în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naționale", se arată în cererea DIICOT, potrivit Agerpres.

Procurorii susțin că demersul miniștrilor Varujan Vosganian și Adriean Videanu s-a realizat în condițiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societății naționale, fiind grav afectate principalele activități ale Romgaz, "societatea națională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat și fiind pus în pericol sistemul energetic național pe segmentul gazelor naturale".

Anchetatorii mai afirmă că, prin activitatea miniștrilor Varujan Vosganian și Adriean Videanu, respectiv prin vânzarea preferențială către Interagro a unor cantități masive de gaze naturale, această societate "a fost plasată într-o veritabilă poziție de monopol pe piața gazelor naturale".

Mai mult, Romgaz și Ministerul Economiei, fiind entități ale statului cu atribuții în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înființată, "s-au creat riscuri semnificative în planul securității energetice a României", potrivit DIICOT.

Afectarea activității SNGN Romgaz SA, prin demersurile și dispozițiile miniștrilor Varujan Vosganian și Adriean Videanu , în favoarea SC Interagro SA, s-a concretizat, conform referatului procurorilor DIICOT, în alocarea unor resurse din bugetul public și care erau la dispoziția unei societăți naționale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular, deși rațiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie și populație și să le protejeze față de o eventuală situație de criză energetică, activitate de natură să submineze economia națională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Național.

×
Subiecte în articol: Adriean videanu dosarul romgaz diicot