Giulesti, Colentina, Ion Mihalache, Stefan cel Mare, Fundeni, Aviatorilor, dar si alte cartiere din Bucurestiul anului 2005 au fost ieri inundate dupa o ploaie zdravana. Gurile de canal sunt de vina! Petru Serban, director in cadrul Administratiei Nationale Apele Romane, ii linisteste pe bucuresteni: lacurile de pe Colentina si Dambovita sunt in siguranta.
Capitala sta de ieri cu apaân gat
Giulesti, Colentina, Ion Mihalache, Stefan cel Mare, Fundeni, Aviatorilor, dar si alte cartiere din Bucuresti au fost ieri inundate dupa o ploaie de cateva ore. Vinovatii? Gurile de canal.
Apele Romane, primarii de sector, societatea Apa Nova. Personaje ale unui scandal iscat in urma cu doua saptamani, dupa ce ploile torentiale au blocat Bucurestiul si au inundat zeci de
case. Institutii care arunca vina de la una la alta pentru apele care i-au lovit in aceasta toamna si pe locuitorii Capitalei. Ce au in comun aceste institutii? Ieri au dat-o din nou in bara. Cum-necum, dupa o ploaie, ce-i drept, puternica, de cateva ore, intersectii, strazi, cartiere intregi au fost din nou blocate.
Colentina si Giulesti au fost zonele cele mai afectate, dar nu au scapat Bulevardul Ion Mihalache - la intersectia cu Turda - Soseaua Stefan cel Mare in zona Dorobanti, Soseaua Fundeni sau Bulevardul Aviatorilor, precum si Pasajul Jiului. Apa Nova mentioneaza si complexul Europa, Soseaua Pantelimon, Granitul, Fundeni. Sistemul de canalizare a fost scos din nou tap ispasitor, in vreme ce Ministerul Mediului asigura, ieri dupa-amiaza, ca s-au luat toate masurile pentru a preveni efectele inundatiilor. Bucurestenii s-au vazut insa cu apa de chiar si un metru in case si asteapta doar sa stea ploaia.
AGLOMERATIE. Soseaua Colentina din Bucuresti a fost ieri blocata pentru mai multe ore din cauza apei care nu mai putea fi absorbita de gurile de canal. In zona statiei de tramvai "Raul Coletina" apa depasea un metru. Zeci de tramvaie stationate, troileibuze oprite pe marginea drumului si masini care ocoleau, mergand bara la bara. Si sute de curiosi stransi pe marginea drumului sau in fata blocurilor. "A plouat torential de pe la doispe jumate pana la unu. Si in 30 de minute a crescut apa asa", spune Alina, o tanara care locuia in unul dintre blocurile de pe Soseaua Colentina. Locuitorii din zona spun ca asa apa nu au mai avut pe strada de 20 de ani.
|
MERTAN la apA. Autoturismele de lux au cazut si ele prada apelor |
Cei care aveau geamurile spre sosea au vazut ca apa creste si au avut timp sa isi mute masinile. Cei care nu erau acasa sau nu au fost atenti s-au trezit cu masinile in apa si cu apa in masini. Blocurile din aceasta zona a Capitalei au parterul inalt, asa ca apa nu a intrat in apartamentele oamenilor. Doar cateva beciuri au fost inundate, in rest oamenii nu au prea avut de suferit. Si daca tot supararea nu era prea mare, a inceput bascalia. Cei care stateau in fata blocurilor strigau dupa cameramani si dupa fotoreporteri sa ii filmeze si pe ei, oamenii care stateau "gura-casca" faceau pariuri legate de masinile care reuseau sa treaca prin apa adanca de un metru. Un betiv trecea prin apa adanca, incercand sa ajunga... nicaieri. La un moment dat s-a dezechilibrat si a cazut. Cuiva i s-a facut mila de el si l-a tras din apa, dar barbatul mergea foarte incet. El isi tinea genunchii stransi, sa nu ii scape ce avea el mai de pret acolo: sticla de bere. A reusit sa ajunga pana la un loc uscat de unde nu a mai plecat. Din cand in cand o masina mare se incumeta sa treaca prin apa. Valurile erau de vreo 20 de centimetri, masinile de pe marginea strazii se leganau ca niste barci, lovindu-se intre ele sau de copaci, iar apa intra in holurile blocurilor. In astfel de momente toata lumea se uita la masini.
|
TAPITERIE UDA. Nici masinile germane n-au putut trece prin Pasajul Jiului |
VESELIE. Un cetatean s-a gandit sa profite de apa care era in fata blocului sau. Asa ca s-a dezbracat frumos in chiloti, si-a luat o saltea subtire din burete si a intrat in apa. Pleaca omul in
casa lui, dar ce bucurie, o Dacie Rosie indrazneste sa traverseze apa. Sa o traverseze e mult spus. De fapt, sa mearga pana la mijloc. Acolo motorul s-a oprit, lumea a inceput sa aplaude, cei din masina au iesit pe geam si au impins pana la uscat. Se mai gasisera vreo doi care au ajutat si care au fost rasplatiti cu 20.000 de lei. Din cand in cand se mai auzea cate un tipat de la cate un balcon. Erau proprietarii autoturismelor care se loveau intre ele din cauza valurilor produse de cei cu masini mari care treceau cu viteza prin apa. Putini indrazneau sa treaca prin balta adanca. Dar ce era la gura celor care erau in apa pana la brau nu se poate reproduce aici. Si pe cine injurau... stie toata lumea.
Nebunie in Giulesti
|
Pe FUGA. Circa 230 de persoane vor fi evacuate din cartierul "Giulesti-Sarbi" |
Am ajuns in zona Pietei Giulesti ieri, pe la trei dupa-amiaza. Doar pana acolo am putut ajunge. Am dat de o "balta" adanca de peste un metru, in mijlocul Soselei Giulesti, in ceea ce autoritatile numesc o "zona depresionara". In dreapta, mai in deal, oamenii stateau pe la porti, cu picioarele uscate, deasupra apei, si se uitau la vecinii lor de peste drum. In cazul de fata, vecinii sunt pe malul opus. Putin mai jos, un canal pare sa se fi desfundat. Incepe sa inghita, incet-incet, o mica parte din tonele de apa de ploaie care baltesc in zona. Cativa locuitori din zona stau in jurul gurii de canal, cu apa pana la genunchi, si mananca seminte. Se uita cum se scurge apa si vorbesc de meciul de acum cateva zile. Asteapta sa vina televiziunile sa-i filmeze.
AUTOSPECIALA DE SERVICIU. In stanga e vale. Ca la o stranie proba sportiva de sincron, la fiecare poarta vezi galeti care arunca apa din curti in strada. Oamenii incearca sa faca ceva doar ca sa nu mai fie acuzati ca stau degeaba in timp ce sunt inundati, dar gestul lor nu ajuta prea mult. Nici autoritatile nu sunt mai de folos. O autospeciala Apa Nova a trecut mai devreme pe aici, a tras apa si s-a dus. Trebuie sa o arunce departe, ca altfel vine inapoi. Si oamenii stau si asteapta sa revina. In cele din urma, utilajul se intoarce. Soferul spune ca sunt "muuulte" masini pe teren. In Giulesti insa nu le-am intalnit. Pe marginea drumului pornesc cateva strazi laterale. Carnavalului, Godeni, Frasin, Pinului. Majoritatea sunt fundaturi si au doar cateva case. Acum stau sub ape. Cu masini, cu anexe, cu tot ce au prin curti. Aici locuitorii au renuntat sa mai puna mana pe galeti. Cand apa iti ajunge pana la geam, ar fi ca si cum te-ai lupta cu morile de vant. S-au retras in capatul strazii si asteapta ca autoutilitara "de serviciu" sa treaca si pe la ei.
CANALIZAREA. Din ce spun cei din zona, problema nu e noua. La fiecare ploaie puternica, apa se aduna si strazile se blocheaza. Oamenii spun ca de vina este canalizarea, care nu face fata debitelor mari, cum au fost cele de ieri, si refuleaza. Dar de data asta a fost cel mai rau. Nici in urma cu doua saptamani, cand a plouat fara oprire aproape sapte zile, nu a fost atat de multa apa. Toti cei cu care am vorbit spun ca inundatiile de ieri au fost cele mai grave care au lovit Giulestiul in ultimii zece ani. Batranele se mai uita la cer si se roaga ca ploaia sa stea. Altfel, "o sa ajungem sa dormim pe cartoane", spun ele. Dar norii nu dadeau semne ieri-seara ca vor sa lase Bucurestiul in pace.
CE ZICE MINISTERUL MEDIULUI
|
Autoritatea Nationala "Apele Romane" sustine ca a luat toate masurile pentru a reduce nivelul apei in zonele inundate din Giulesti-Sarbi. La inceputul saptamanii trecute, aproximativ 70 de locuinte din cartierul bucurestean au fost inundate, dupa ce apa de care abia scapasera a revenit pe campul de langa casele lor. MMGA afirma ca zona inundata - o suprafata de aproximativ 200 de hectare - este o zona depresionara, fiind situata intre raul Dambovita si cartierul Giulesti-Sarbi. Volumul de apa acumulat numai din precipitatii in aceasta zona este de circa 550.000 mc. Cartierul Giulesti-Sarbi nu are retea de canalizare, iar ploile au dus la cresterea nivelului apelor freatice cu aproximativ un metru.
|
PLOAIA AMANA LUCRARILE IN FERENTARI
|
Bulevardul Prelungirea Ferentari este blocat de doua zile. In dreptul intersectiei cu strada Valtoarei, o teava care alimenta cu apa toate locuintele din zona s-a spart, iar drumul s-a surpat pe o distanta de cativa metri.
Linia de tramvai a ramas suspendata, iar acum tot traficul este ocolit pe strazi cu gropi de 30 de centimetri. Gaura formata pe Prelungirea Ferentari este adanca de aproape patru metri. Cel putin asa spun locuitorii din zona, pentru ca aseara, aceasta era plina cu apa si nu se mai vedea nimic.
Mai multe echipaje de la Apa Nova se chinuiau ieri sa goleasca groapa de apa si sa repare teava stricata. Locuitorii din zona erau insa pesimisti. Ei cred ca va mai dura cateva saptamani pana totul va fi reparat. ( Cristian Petru)
|
PROGNOZA
|
In urmatoarele zile, vremea se va ameliora si nu vom mai avea parte de ploi asemanatoare celor care au facut ravagii ieri in Capitala. Soarele se va ivi din nou printre nori si este posibil sa mai cada doar cativa stropi rataciti astazi.
Diminetile si noptile in schimb, va aparea ceata, care va crea unele probleme, in special participantilor la trafic. Temperaturile maxime vor creste usor si vor fi in jur de 23 de grade, iar cele minime de 11 grade. Totusi, potrivit prognozei pe luna aceasta, nu vom sta prea mult pe loc repaus, deoarece ploile torentiale ne pandesc la colt. (Dana Purgaru)
|