Alimentele care se apropie de termenul de expirare ar putea fi comercializate sau atribuite gratuit printr-o bursă sau prin magazine de desfacere către instituţii de ajutor social sau grădini zoologice, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, informează agerpres.ro.
"Sunt propuneri care au fost discutate astăzi şi care ţin de o bursă prin care vor fi comercializate sau atribuie gratuit toate aceste produse care se apropie de termenul de expirare a valabilităţii. De asemenea, există un program care funcţionează şi astăzi şi prin care toate produsele alimentare care se apropie de acest termen sunt date gratuit la diferite instituţii, de la instituţii de ajutor social până la grădini zoologice. Se gândesc o serie întreagă de măsuri, dar este prematur deocamdată să dăm exemple concrete până nu stabilim măsurile pe care putem să le luăm, după ce le vom agrea cu toţii," a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul dezbaterii cu reprezentanţii industriei alimentare şi cu ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Acesta a precizat că discuţiile s-au axat pe produsele alimentare care intră în ultimele trei zile de valabilitate, în condiţiile în care legislaţia actuală prevede distrugerea lor de către procesatori sau de magazinele de desfacere, costurile fiind suportate de aceştia.
"Atâta timp cât produsele sunt în perioada de valabilitate, nu există nicio problemă. E vorba despre acele produse care intră în ultimele trei zile de valabilitate. Legislaţia prevede ca toate aceste produse să fie distruse, iar magazinele de desfacere şi procesatorii suportă toate aceste costuri de distrugere. Cred că ar fi bine să găsim soluţii, astfel încât produsele acestea să nu genereze pierderi foarte mari, pentru că producătorii care înregistrează astfel de pierderi, la viitoarea livrare, le vor traduce în preţul final, care este suportat de consumator. Ce înseamnă risipă de alimente se reflectă în costul vânzarea al produselor respective", a subliniat şeful MADR.
Daniel Constantin a menţionat că a fost stabilit un grup de lucru cu toate părţile implicate, care va începe să lucreze de săptămâna viitoare.
"Vom invita şi reprezentanţi din Ministerul Finanţelor pentru că sunt câteva propuneri care vizează direct partea de fiscalitate, dar şi reprezentanţi al Consiliului Concurenţei şi distribuitorilor care azi nu au fost invitaţi. Au fost propuneri care au venit şi din partea industriei alimentare, dar care vor face obiectul dezbaterilor din grupul de lucru", a menţionat Constantin.
Potrivit Ministrului Mediului, Rovana Plumb, România trebui să găsească soluţii prin care cele 5 milioane de tone de alimente care sunt transformate anual în deşeuri de alimente să se înjumătăţească până în anul 2020.
"Căutăm o soluţie pe care România să o propună Comisiei Europene din 2014, astfel încât cele 5 milioane de tone transformate în deşeuri de alimente să se înjumătăţească până în anul 2020. În grupul de lucru vom urmări o componentă de informare a cetăţenilor, una în ceea ce priveşte mediul şi aici ne gândim la elaborarea unui proiect pe instalaţiile de biogaz din toate aceste elemente care devin deşeuri sau la utilizarea compostului, în special din legume şi fructe ca şi îngrăşăminte pentru micii fermieri. Luăm în calcul că în România sunt foarte multe grădini zoologice, că avem o mulţime de centre de protecţie a animalelor şi pot fi găsite soluţii, astfel încât să utilizăm aceste alimente care sunt în perioada de consum. Trebuie să facem o distincţie între perioada de expirare şi perioada de valabilitate privind consumul. Pentru această perioadă vrem să găsim cele mai bune soluţii. Aceste elemente vor fi în analiză în perioada următoare, astfel încât până la sfârşitul anului să venim cu o propunere concretă", a adăugat ministrul Mediului.
Rovana Plumb a subliniat că nu există niciun risc ca preţul alimentelor să crească, deoarece măsurile care vor fi luate nu vor avea un impact asupra buzunarului cetăţeanului şi acelaşi lucru se doreşte şi pentru producători şi retaileri.
MADR a organizat joi o primă rundă de discuţii cu reprezentanţii industriei alimentare din România şi cu ministrul Mediului în vederea demarării unor programe speciale de reducere a deşeurilor alimentare rezultate din lanţul de distribuţie al Marilor Reţele Comerciale.
La discuţii participă şi Achim Irimescu - secretar de stat în MADR, Viorel Morărescu - director general Direcţia Generală de Industrie Alimentară, precum şi reprezentanţi ai patronatelor: ai Asociaţiei Române a Cărnii, APRIL, Romalimenta, Rompan.