x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic blocat în Capitală! Ambulanță SMURD proiectată în alte mașini lângă spitalul Grigore Alexandrescu

Trafic blocat în Capitală! Ambulanță SMURD proiectată în alte mașini lângă spitalul Grigore Alexandrescu

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2026   •   20:31
Trafic blocat în Capitală! Ambulanță SMURD proiectată în alte mașini lângă spitalul Grigore Alexandrescu
Sursa foto: politia română/Accident grav pe Iancu de Hunedoara

O ambulanță SMURD și alte trei mașini au fost implicate miercuri într-un accident produs pe Bulevardul Iancu de Hunedoara din Capitală.

Potrivit primelor date ale polițiștilor, șoferul de 22 de ani al unui autovehicul în vârstă de 22 de ani, care mergea pe Bd. Iancu de Hunedoara, când a ajuns în dreptul Spitalului Grigore Alexandrescu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat într-o ambulanță SMURD, condusă de un bărbat în vârsta de 39 de ani, ce avea în funcțiune semnalele optice și acustice.

Din impact, au fost avariate și alte două mașini aflate în mișcare.

În urma accidentului, un pasager dintr-un autovehicul implicat, o femeie în vârstă de 27 de ani, a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Polițiștii i-au testat pe șoferi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind "zero".

Polițiștii Brigăzii Rutiere fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ambulanta smurd accident poliţie
Parteneri