x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cât plătim amendă în 2023 dacă parcăm neregulamentar?

Cât plătim amendă în 2023 dacă parcăm neregulamentar?

de Andreea Tiron    |    14 Ian 2023   •   06:20
Cât plătim amendă în 2023 dacă parcăm neregulamentar?

Cât plătim amendă în 2023 dacă parcăm neregulamentar? Având în vedere problema lipsei locurilor de parcare, valabilă în toate orașele mari din România, mulți dintre conducătorii auto ajung uneori să parcheze neregulamentar.

Cât este amenda pentru parcare neregulamentară în 2023? Codul Rutier 2023 interzice oprirea sau staționarea neregulamentară,  semnalizate prin indicatoare.

Potrivit antena3.ro, interdicţia este valabilă şi pentru trotuare dacă şoferul nu lasă un spaţiu de minimum un metru. Cei care parchează neregulamentar scot din buzunare până la 870 de lei, dar şi puncte de penalizare.

În toate orașele mari din România, putem vedea vedea mașini parcate fie pe carosabil, în locuri nepermise, fie pe spațiile verzi ori pe trotuare.

Conform art. 72 din OUG nr. 195/2022 privind circulația pe drumurile publice, ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate este interzisă.

Unde se plăteşte amenda pentru parcare neregulamentară în 2023?

Toţi conducătorii auto trebuie să ştie că dacă plătesc amenda pentru parcare neregulamentară în termen de 15 zile, atunci vor trebui să achite doar jumătate din cuantumul ei.

Conducătorii auto pot plăti amenda pentru parcare neregulamentară online, pe site-ul ghiseul.ro, la direcţia de taxe şi impozite din fiecare oraș, fie la casieriile Trezoreriei Române.

Cât este amenda pentru parcare neregulamentară în 2023?

În 2023, punctul de amendă rămâne îngheţat la 145 lei. În cazul în care, un conducător auto este surprins într-o astfel de situaţie, acesta riscă o amendă din clasa a I-a de amenzi, adică 2 sau 3 puncte de amendă. Astfel, amenda minimă pentru parcare neregulamentară va fi de 290 de lei, iar cea maximă de 435 de lei. Suplimentar, şoferul se va alege cu două puncte de penalizare.

Totodată, şoferul va fi încadrat și la categoria staționare neregulamentară. În această situație, legislația prevede o amendă pentru staţionare neregulamentară cuprinsă între 580 și 725 de lei, plus trei puncte de penalizare. Aceleași amenzi se vor aplica și dacă se va parca sau staționa pe spațiul verde.

În cazul staţionării sau parcării pe autostradă în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizate, conducătorul auto riscă o amendă pentru parcare neregulamentară cuprinsă în clasa a II-a de amenzi, adică 6 puncte-amendă, echivalentul a 870 de lei.

Staționarea neregulamentară pe drumurile publice în condiții de vizibilitate redusă se sancționează și ea cu 9, până la 20 puncte-amendă. Valoarea acestora este cuprinsă între 1.300 și 2.900 de lei.

×
Subiecte în articol: amenda parcare neregulamentara