x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Darurile de nuntă și de botez nu sunt impozabile, transmite ANAF

Darurile de nuntă și de botez nu sunt impozabile, transmite ANAF

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   20:40
Darurile de nuntă și de botez nu sunt impozabile, transmite ANAF
Sursa foto: Asad Photo Maldives pe Pexels.com

Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă sau de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, precizează luni ANAF.

„În cadrul fiecărei categorii de venituri, sunt prevăzute obligațiile declarative ale veniturilor impozabile. Astfel, cum este prevăzut la art. 64, cota de impozit de 10% se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie, făcând excepție cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul IV. Totodată, la art. 62 din același act normativ, sunt enumerate veniturile care sunt neimpozabile, în cazul cărora nu există obligația declarativă din partea contribuabilului. La lit. p) sunt prevăzute sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur de investiții, primite cu titlu de moștenire ori donație. Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez sunt venituri neimpozabile”, potrivit ANAF.

Conform comunicatului, potrivit prevederilor art. 117 din același act normativ, astfel cum a fost modificat potrivit Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate.

„Astfel, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, astfel cum sunt prevăzute la art. 61 și 62. În concluzie, sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării”, precizează ANAF.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: anaf nunta botez