Potrivit Antena 3 CNN, guvernanții au venit, în ultima perioadă, cu fel și fel de măsuri de sprijin pentru români. De la carduri sociale, tichete pentru plata facturilor, până la plafonarea prețurilor alimentelor sau a energiei electrice și a gazelor.
Dar asta nu este tot. Angajații români au avut parte și de o serie de beneficii, pe care poate până în acest moment nu le aveau. Și nu ne referim aici doar la zilele libere al căror număr a crescut, ci și la tichete cu ocazia diverselor sărbători care au fost de un real ajutor pentru aceștia.
Iar acum, o nouă categorie de angajați români va beneficia de carduri cadou peste doar câteva zile.
Este vorba despre doamne, care sunt recompensate de angajatori, cu ocazia zilei de 8 martie, cu tichete cadou pe suport electronic de până la 300 de lei.
Ziua Internațională a Femeii este un bun prilej pentru angajatorii din România să-și arate aprecierea și recunoștința față de femeile din companie.
Acestea pot primi până la 300 de lei, de 8 Martie, prin cardul cadou, sumele alocate nefiind supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale.
Din datele Up România, anul trecut, numărul celor care au ales să ofere angajatelor acest beneficiu extrasalarial a fost în creștere cu 58% comparativ cu 2022. De asemenea, numărul femeilor care l-au primit a crescut cu 37% comparativ cu anul precedent.
Din datele Up, sumele încărcate pe cardurile cadou, de Ziua Femeii, sunt cheltuite în mai puțin de o lună de la alimentare, iar cele mai multe dintre beneficiare aleg să se răsfețe în saloanele de înfrumusețare, să-și reînnoiască garderoba sau să cumpere articole pentru copii, scrie Mediafax.