x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile

Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile

de Redacția Jurnalul    |    03 Ian 2025   •   20:45
Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile

La începutul lunii ianuarie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Bobotezei. Luni și marți, 6 și 7 ianuarie, sunt zile libere legale.

La începutul lunii ianuarie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Bobotezei. Zilele de 6 ianuarie (luni – Botezul lui Ioan) şi 7 ianuarie (marţi - Botezul Domnului) vor fi zile libere legale.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Zilele libere care urmează în 2025 sunt:

24 ianuarie (vineri - Ziua Unirii Principatelor)

18 aprilie (vineri) – Vinerea Mare

20 – 21 aprilie (duminică şi luni) – Paştele

1 mai (joi - Ziua Muncii);

8 – 9 iunie (duminică şi luni) – Rusalii

15 august (vineri - Sfânta Maria);

30 noiembrie (duminică – Sfântul Andrei);

1 decembrie (luni - Ziua Naţională a României);

25 şi 26 decembrie (joi şi vineri - prima şi a doua zi de Crăciun).

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: angajati minivacanta companii