x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Armaghedon la penitenciar

Armaghedon la penitenciar

14 Oct 2004   •   00:00

Impulsionate de demiterea conducerii Penitenciarului de Minori si Tineri Craiova, cadrele Penitenciarului de Maxima Siguranta scot la iveala, printr-o scrisoare anonima, mafia care troneaza in institutie.

CRISTIAN VASILCOIU

Scandalul iscat la Penitenciarul de Minori si Tineri Craiova, soldat cu demiterea conducerii institutiei, a impulsionat cadrele Penitenciarului de Maxima Siguranta (PMS) sa denunte "mafia" care-i patroneaza. Asa a luat nastere "Operatiunea Anonima": angajatii au intocmit o scrisoare anonima, in care denunta neregulile si nepotismele ce au loc - in opinia lor - sub atenta obladuire a comandantului Anton Lapadat. "Nu doresc functii si nici grade, insa doresc sa muncesc in liniste si nu in teroare" este una dintre primele fraze ale "Anonimei". Scrisoarea dezvaluie ca in satul natal al comandantului, Valea lui Patru, ar fi fost ridicata, cu materiale si forta de munca din penitenciar, o biserica ce poarta chiar numele lui Lapadat, "Sfantul Anton". Tot in Valea lui Patru se ridica, pe zi ce trece, o frumoasa vila, proprietatea aceluiasi "sfant" comandant Anton, care s-ar inalta - se sustine in aceeasi "Anonima" - cu aportul unor fosti detinuti si materiale ale PMS Craiova.

NEPOTISM. Impunatoarele constructii nu reprezinta singurele acuze aduse sefului Penitenciarului Craiova. Nepotismul este o alta acuza grava: "(…) foarte multi angajati, circa 100, sunt rude sau consateni de la Valea lui Patru ai comandantului col. Anton Lapadat. Nimeni nu-si permite sa-i puna la munca, ramane la aprecierea lor ce sa faca, altfel raporteaza unchiului lor, col. Lapadat, iar persoana respectiva este apoi tinuta in verificari si stresata". "Anonima" enumera chiar unele dintre rudele "sfantului" comandant Anton Lapadat: "(…) La Compartimentul Reeducare Cioroianu Oana, absolventa a Facultatii de Agronomie, Sectia Biologie, care face serviciu cand vrea, unde vrea si daca vrea; psiholog Teodosiu Raluca, o cunostinta a comandantului, pe care o ia la toate interviurile, ca sa-i promoveze rudele care aproape nici nu stiu sa scrie, astfel santajandu-l apoi pe comandant, pentru a nu o lua la intrebari ca nu face nimic la serviciu si ca detinutii n-au vazut-o nici macar o data; educator Chita Eugen, absolvent al Facultatii de Istorie, omul comandantului, care "munceste" la fel ca si ceilalti; domnul Simona, nepotul comandantului. (…) La Compartimentul Evidenta, alti nepoti in fata carora nu poti sufla: Cioroianu Dan, Voinea Monica, Vlaescu Carmen (…). Lt. col. Mazilu Gheorghe, nepotul sotiei comandantului, venit prin transfer de la MApN, cu grad de capitan. In numai trei luni, unchiul sau ii da grad de lt. col., pentru "merite deosebite", adica acelea ca detinutii condamnati pe viata, de care raspunde el, au taiat gratia de la fereastra, iar dumnealui nu a fost in stare, in urma efectuarii a doua perchezitii, sa descopere asta, fapt consemnat in nota informativa din acea perioada. (…) Col. Lapadat Cornel, verisorul comandantului, venit tot prin transfer de la MApN, tot cu grad de capitan; in doar patru luni a primit grad de colonel probabil pentru ca sta foarte putin la serviciu, caci in rest se ocupa de afacerile sotiei".

TEROARE. Nici adjunctul comandantului PMS Craiova nu a fost omis de cei care au intocmit "Anonima": "Desi nu se suporta si se lovesc pe la spate, comandantul si loctiitorul, col. Gheorghe Costache, au puncte comune in a conduce in stil comunist, amenintand oamenii cu demiterea si creand prin aceasta o stare de stres; asa si-a pus capat zilelor colegul nostru Popescu Grigore, care, cu doar cateva ore inainte de a se spanzura, fusese terorizat de comandant si de loctiitorul acestuia, ce-si faceau ulterior procese de constiinta. Din pacate, dupa aceea, totul s-a musamalizat, iar ancheta a revenit sa o faca tocmai comandantul".

COMANDANTUL NEAGA. Colonelul Anton Lapadat neaga toate acuzele si sustine ca singura sa ruda este lt. col. Cornel Lapadat, dar ca acesta ar fi fost promovat pe merit. "Cineva care n-are de lucru a intocmit aceste memorii. Nu este nimic adevarat. Probabil cineva imi vrea functia, eu stiu?!" este replica lui Anton Lapadat.

AFACERI

"Operatiunea Anonima" nu omite nici "afacerile" conducerii Penitenciarului de Maxima Siguranta Craiova. "Licitatiile sunt castigate tot de firme ai caror patroni sunt in stranse relatii cu comandantul si care, desigur, platesc bine acestuia si loctiitorului pentru logistica, col. Tatulescu Nicolae. (…) Brigazi de detinuti bine selectionati, conduse de rude ale comandantului, sunt trimise la beneficiari, care dau spaga mare si carora le este astfel ingaduit sa plateasca catre penitenciar cand au chef; exemplu: Rosu de la Hotelul Green House. (…) Detinutii de la Valea lui Patru si din satele din imprejurimi sunt scosi la munca in exterior, la activitati gospodaresti, in sistem fara paza; cum nimic nu se face pe gratis, familiile acestora sunt folosite la munca, ajutandu-l pe tatal comandantului la diferite munci.
×