„Se deschide circulația pe Transfăgărășan (DN7C) mâine (miercuri - n.r.) de la ora 8.00, între Piscul Negru (km 104) și Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800)! Pe acest sector de drum, aflat la mare altitudine, circulația va fi permisă doar pe timpul zilei (între orele 7.00 - 21.00), iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar, până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiții de siguranță”, scria, marți, pe pagina sa de Facebook, directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Acesta le recomandă turiștilor care vor urca pe Transfăgărășan să circule cu atenție și să respecte restricțiile impuse.
De asemenea, o atenție suplimentară trebuie acordată urșilor, care, în ultimul timp se deplasează și chiar staționează pe carosabil.
Cristian Pistol spune că este foarte important ca turiștii să nu încerce să hranească urșii.
(sursa: Mediafax)