x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Averea" lui Dinu - Demisionarii Libertatii, in holdingul lui Patriciu

"Averea" lui Dinu - Demisionarii Libertatii, in holdingul lui Patriciu

de Lucian Florea    |    24 Oct 2006   •   00:00
"Averea" lui Dinu - Demisionarii Libertatii, in holdingul lui Patriciu

Negocierile pentru preluarea cotidianului "Averea" de omul de afaceri Dinu Patriciu s-au incheiat. Potrivit patronului de la "Averea", Radu Budeanu, ziarul pe care l-a condus in ultima perioada va deveni parte a holdingului de presa "Adevarul".

Radu Budeanu controla 85% din actiunile SC Media Promovalores, societatea care editeaza publicatia. La capatul unor negocieri indelungate, el a batut palma cu Dinu Patriciu, care devine astfel noul proprietar al tabloidului. Desi Budeanu nu a vrut sa divulge suma pentru care a renuntat la "Averea", a spus ca, in opinia sa, este vorba de una din cele mai mari tranzactii de pe piata media din ultima vreme si ca s-au platit mai multi bani decat in cazul altor preluari recente de publicatii. Surse apropiate tranzactiei au precizat ca a fost vorba de cateva milioane de euro.

OAMENII LUI HALPERT. Conducerea editoriala a tabloidului a fost preluata de Adrian Halpert, redactorul-sef demisionar de la Libertatea. Halpert a venit cu o echipa de cateva zeci de persoane care au plecat impreuna cu el de la tabloidul trustului Ringier. Acestia au semnat contractele de munca vineri. Budeanu a precizat ca fostii sai angajati vor ramane in echipa: "Am garantia ca oamenii nu vor fi dati afara. A fost o intelegere care se regaseste si in contract."

Informatia a fost confirmata de noul director editorial Adrian Halpert, care a fost prezentat redactiei in cursul zilei de duminica. El a precizat ca a fost primit bine de viitorii subalterni. Halpert a adaugat ca nu vor fi concedieri, dar ca, probabil, vor fi cativa oameni care vor dori sa plece. Fostul redactor-sef de la Libertatea a precizat ca inca este prematur sa se vorbeasca de schimbari in continutul ziarului, pentru ca trebuie sa treaca o perioada pentru a vedea exact cum stau lucrurile. "Zilele acestea voi avea o serie de intalniri cu cei de la Averea pentru a-i cunoaste personal si pentru a clarifica lucrurile", a mai declarat Adrian Halpert. Radu Budeanu crede ca formatul nu va fi schimbat. "Este un format bun pentru care s-au platit foarte multi bani. Eu am venit la Averea in ianuarie 2006, am inchis ziarul pentru o luna si apoi l-am redeschis in formatul de tabloid." Prin plecarea echipei conduse de Adrian Halpert, Libertatea si-a subtiat simtitor efectivul de personal, conducerea redactiei fiind asigurata de fostul redactor-sef adjunct, Ana Nita.

TRUST IN FORMARE. Cu aceasta tranzactie, omul de afaceri Dinu Patriciu mai face un pas in formarea unui nou imperiu media. La conducerea trustului, care cuprinde deocamdata publicatiile Averea si Adevarul, a venit tot un personaj cheie care a demisionat in urma cu doua saptamani din grupul Ringier. Potrivit lui Adrian Halpert, noul director general al holdingului de presa Adevarul este Razvan Corneteanu, care a lucrat la Ringier timp de 13 ani si era director executiv al diviziei Ziare Bulevard si Sportive.

OFERTA PENTRU RADU BUDEANU
Fostul patron de la Averea sustine ca i s-a propus un loc in Consiliul de Administratie al holdingului Adevarul. "Deocamdata purtam discutii, dar in principiu am acceptat", a declarat Radu Budeanu. El a mai precizat ca, cel putin deocamdata, exclude posibilitatea de a lansa un nou tabloid dupa vanzarea ziarului Averea. Potrivit declaratiilor sale, Budeanu mai detine doua reviste, Ciao si High-Life si este la stadiul la care "cauta oportunitati".
×
Subiecte în articol: observator averea halpert budeanu