x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment! Campanii de tip Scam, care folosesc numele Poștei Române

Avertisment! Campanii de tip Scam, care folosesc numele Poștei Române

de Redacția Jurnalul    |    05 Aug 2024   •   10:26
Avertisment! Campanii de tip Scam, care folosesc numele Poștei Române
Sursa foto: Facebook Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC

Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că, în ultima perioadă, au fost numeroase sesizări privind utilizarea identității Poștei Române în diverse campanii de tip Scam.

Potrivit specialiștilor DNSC, atacatorii trimit un SMS care conține un link (short-url) prin care solicită victimelor completarea datelor necesare livrării unui colet.

Accesarea link-ului redirecționează victima către un site ce seamănă foarte mult cu cel oficial al Companiei Naționale Poșta Română, pentru a genera încredere și a induce în eroare.

„După accesarea link-ului, sunt solicitate completarea mai multor formulare: În primul formular, este afișat un mesaj fals privind starea coletului și necesitatea completării adresei pentru reexpediere.În al doilea formular, sunt solicitate datele personale și datele de livrare aferente coletului. În cel de-al treilea formular, sunt solicitate datele cardurilor bancare, inclusiv codul CVV/CVC, pentru plata unei sume mici. În realitate, cardul va fi debitat cu o sumă mai mare”, arată DNSC.

Specialiștii le recomandă celor care primesc astfel de mesaje să nu le dea curs și să le raporteze cât mai urgent la Direcția Generală Operațiuni Tehnice la adresa alerts@dnsc.ro sau la numărul de urgență 1911.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: poşta romănă campanii scam