x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocaţii din dosarul Remeş se îndoiesc de obiectivitatea SRI şi IGPR

Avocaţii din dosarul Remeş se îndoiesc de obiectivitatea SRI şi IGPR

de Violeta Fotache    |    01 Iun 2010   •   00:00

Instanţa supremă a propus marţi ca expertiza probelor audio-video să fie făcută de specialişti SRI şi IGPR, după ce expertul INEC desemnat a demisionat

Cum expertul de la INEC desemnat să se ocupe de cazul Remeş-Mureşan a demisionat, instanţa supremă a propus marţi ca expertiza probelor audio-video din acest dosar să fie făcută de specialişti de la SRI sau IGPR. Instanţa a fost înştiinţată oficial de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) că singurul expert care întocmea expertize video şi de voce din această instituţie, Cătălin Grigoraş, a demisionat. (După ce a demisionat, Cătălin Grigoraş a fost angajat ca expert-parte de către cei doi foşti miniştri, Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan, ambii judecaţi pentru corupţie.

Avocaţii s-au opus însă vehement, motivând că specialiştii SRI sau IGPR nu ar putea da dovadă de imparţialitate atâta vreme cât cele două instituţii au efectuat operaţiuni de filaj în acest dosar. Prin urmare, instanţa supremă decis emiterea unei noi adrese către INEC cu obiectivele propuse marţi de către avocaţi. Totodată, instanţa va emite o adresă către Biroul Central şi Local de Expertize Tehnice pentru a răspunde cu privire la eventuala întocmire a expertizei tehnice în acest dosar. Un nou termen de judecată a fost stabilite pentru 2 iulie.


CE VOR AVOCAŢII SĂ AFLE PRIN EXPERTIZĂ
Avocaţii au cerut instanţei ca la întocmirea expertizei să se stabilească dacă suporturile înregistrărilor audio şi audio-video sunt originale, dacă acestea sunt înregistrate simultan cu evenimentele pe care le redau, dacă au intervenţii, elemente de contrafacere, precum fraze, cuvinte sau imagini intercalate, dacă au fost realizate cu echipamentul tehnic al unităţii care le-a dispus, dacă vreuna din vocile regăsite pe aceste înregistrări audio-video aparţine în mod real lui Ioan Avram Mureşan, dacă suporturile au fost supuse unor operaţii de prelucrare şi dacă înregistrările ar fi putut fi prelucrate cu soft special. Apărătorii inculpaţilor susţin că atât filmele făcute în timpul filajului, cât şi înregistrările audio ar fi fost trunchiate de către procurorii anticorupţie.

×
Subiecte în articol: observator