Sesiunea a doua a bacalaureatului continuă miercuri cu proba obligatorie a profilului, la care sunt aşteptaţi 36.228 de absolvenţi de liceu, dintre care 31.845 vor susţine examen la matematică şi 4.383 la istorie, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Metodologia de desfăşurare a examenului de bacalaureat prevede că niciun candidat nu poate intra în sala de examen cu telefon, rucsac, sacoşe sau poşete, manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Cei care fraudează nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Vineri este programată proba la alegere a profilului şi specializării E) d).
Afişarea rezultatelor se va face luni, 1 septembrie, până la ora 12,00, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 - 16,00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.
La sesiunea de toamnă a bacalaureatului s-au înscris în total 63.323 de absolvenţi, dintre care 42.121 din promoţia 2013-2014 iar 21.202 din promoţiile anterioare.
La prima sesiune a bacalaureatului au fost prezenţi 151.311 de absolvenţi de liceu din cei 161.682 înscrişi. Înainte de rezolvarea contestaţiilor erau promovaţi 59,25% de absolvenţi de liceu iar după rezolvarea contestaţiilor - 60,65%.