Preşedintele Traian Băsescu făcut o baie de mulţime, vineri seară, în staţiunea Mamaia, el fotografiindu-se şi vorbind cu turiştii. Traian Băsescu a ajuns, vineri, în jurul orei 18.00, în Portul Militar Constanţa, unde a vizitat expoziţia dedicată Regelui Ferdinand I al României, la bordul Fregatei "Regele Ferdinand". Ulterior, şeful statului a plecat la Mamaia, el oprindu-se, alături de soţia lui, Maria, în centrul staţiunii unde s-a fotografiat cu turiştii şi constănţenii care se aflau pe faleză. Băsescu nu a refuzat nicio solicitatre în acest sens, însă prioritate au avut copiii, pe cei mai mici luându-i în braţe şi îndrumându-i să se uite în direcţia camerei.
Întrebat cum i se pare staţiunea Mamaia, Băsescu a răspuns: "Este aglomerată, toată lumea se distrează foarte bine, este vacanţă". De asemenea, întrebat ce va face în weekend, şeful statului a spus: "Încerc şi eu să trăiesc, fără voi dacă se poate"