x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bitcoin, la cel mai scăzut nivel din ianuarie, în ton cu prăbușirea piețelor bursiere

Bitcoin, la cel mai scăzut nivel din ianuarie, în ton cu prăbușirea piețelor bursiere

09 Mai 2022   •   10:40
Bitcoin, la cel mai scăzut nivel din ianuarie, în ton cu prăbușirea piețelor bursiere

Bitcoin a ajuns, luni, la cel mai scăzut nivel din ianuarie, în condițiile în care piețele bursiere în scădere au continuat să afecteze criptomonedele, care se tranzacționează în prezent în linie cu așa-numitele active mai riscante, cum ar fi acțiunile tehnologice, scrie Reuters.

Bitcoin a coborât până la 33.266 dolari în tranzacțiile de luni dimineață, testând minimul din ianuarie, de 32.951 dolari. O scădere sub acest nivel ar fi cel mai scăzut nivel din iulie anul trecut.

Apoi s-a stabilizat pentru a se tranzacționa în jurul valorii de 33.500 dolari, în scădere cu 1,4%.

„Cred că tot ceea ce ține de criptomonede este încă clasificat ca activ de risc și, similar cu ceea ce am văzut cu Nasdaq, majoritatea criptomonedelor sunt lovite”, a declarat Matt Dibb, COO al platformei de criptomonede Stack Funds din Singapore

Indicele Nasdaq (.IXIC), puternic în sectorul tehnologic, a scăzut cu 1,5% săptămâna trecută și a pierdut 22% de la începutul anului până în prezent, afectat de perspectiva unei inflații persistente care să forțeze Rezerva Federală a SUA să majoreze ratele, în ciuda încetinirii creșterii economice. Contractele futures ale Nasdaq au scăzut cu încă 0,8% în tranzacțiile din Asia, luni dimineață. MKTS-GLOB

Dibb a declarat că alți factori care au contribuit la declinul din weekend - bitcoin a închis vineri în jurul valorii de 36.000 de dolari - au fost lichiditatea scăzută a pieței criptografice în weekend, dar și temerile de scurtă durată că moneda stabilă algoritmică numită Terra USD (UST) și-ar putea pierde legătura cu dolarul.

Stablecoins sunt jetoane digitale ancorate la alte active tradiționale, adesea la dolarul american.

UST este urmărită îndeaproape de comunitatea criptografică atât datorită modului inedit în care își menține nivelul de ancorare la dolar de 1:1, cât și datorită faptului că fondatorii săi au stabilit planuri de constituire a unei rezerve de bitcoin în valoare de 10 miliarde de dolari pentru a susține moneda stabilă, ceea ce înseamnă că volatilitatea UST ar putea să se răsfrângă asupra piețelor de bitcoin.

Ether, a doua cea mai mare criptomonedă din lume, care stă la baza rețelei ethereum, a coborât luni până la 2.421 de dolari, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii februarie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bitcoin