x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bogdan Aurescu face o vizită oficială în Republica Moldova

Bogdan Aurescu face o vizită oficială în Republica Moldova

de Redacția Jurnalul    |    19 Dec 2022   •   08:45
Bogdan Aurescu face o vizită oficială în Republica Moldova
Sursa foto: Hepta

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează, în perioada 19-20 decembrie 2022, o vizită oficială la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, anunță MAE.

Șeful diplomației române va avea consultări politice cu omologul său și va fi primit de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, de către Prim-ministrul Natalia Gavrilița și de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În cadrul discuțiilor, vor fi abordate aspecte privitoare la contracararea impactului de ansamblu asupra Republicii Moldova al războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, vor fi discutate teme de interes prioritar precum conlucrarea în domeniul securității energetice, accelerarea cooperării sectoriale, cooperarea economică și măsurile de asistență întreprinse de România în beneficiul Republicii Moldova.

Un subiect central de dialog va fi reprezentat de avansarea parcursului european al Republicii Moldova ca urmare a primirii, de către Republica Moldova, în iunie 2022, a statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și de sprijinul concret al României pentru acest obiectiv, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare la UE. Bogdan Aurescu va evidenția faptul că România va continua să acorde sprijin prioritar, cuprinzător și solid Republicii Moldova în demersurile care vizează consolidarea securității energetice, avansarea parcursului de integrare europeană, precum dezvoltarea capacității instituționale pentru implementarea eficientă a reformelor.

 

×
Subiecte în articol: Bogdan Aurescu vizita moldova