x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureştiul se surpă

Bucureştiul se surpă

de Diana Scarlat    |    21 Mai 2015   •   22:40
Bucureştiul se surpă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

La numai două zile după ce s-a surpat o porţiune de carosabil pe Splaiul Independenţei, o situaţie similară a apărut în zona Academiei Militare, unde se fac săpături pentru Magistrala 5 .

Administratorul Metrorex a anunţat că situaţia apărută ieri-dimineaţă a fost cauzată de scăderea presiunii de excavare a echipamentului pentru săpat tuneluri „Sfânta Filofteia”. Într-un comunicat al companiei se precizează că există elemente necunoscute privind terenul, „umpluturi necompactate, eventuale puţuri vechi etc”.

Aceste necunoscute pun sub semnul întrebării studiul de fezabilitate. Specialistul în construcţii Nicolae Boţu spune, însă, că este foarte greu să faci foraj pentru un studiu de fezabilitate pe toată suprafaţa. „Se face foraj la 100-200 de metri. Oricum, la o asemenea săpătură (ca aceea de la metrou n.n.), trebuie protejată bolta, altfel se poate produce o prăbuşire a terenului.

Poate fi şi o problemă legată de o conductă de apă sau canalizare, iar în acest caz trebuie să fie oprită apa şi să se intervină urgent”, ne-a explicat specialistul.
 

×