x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bunica gemenilor arşi: "Fiica mea i-a văzut de sub pansamnete doar degeţelul ars"

Bunica gemenilor arşi: "Fiica mea i-a văzut de sub pansamnete doar degeţelul ars"

de Gabriela Mladin    |    24 Aug 2010   •   00:00

Chiar dacă anchetatorii au început să ia primele măsuri în cazul tragediei de la Giuleşti, părinţii şi rudele bebeluşilor arşi la maternitate sunt în continuare sceptici. Deşi cu câteva zile în urmă, striga indignată că asistenta Florentina Cârstea trebuie să facă puşcărie, acum bunica gemenilor arşi la Maternitatea Giuleşti spune că nu este suficientă doar arestarea asistentei.

 "Nu este suficient să aresteze doar asistenta, pentru că , daa are vina ei, dar trebuie să fie şi cel care a făcut instalaţia deci electricianul, cei care se ocupau cu întreţinerea aparatelor. După părerea mea, dacă asistenta chiar a avut o necesitatea fiziologică trebuia să cheme pe cineva. Nu trebuia să lase copiii singuri. În al doilea rând, ce maternitate să fie aia fără un geam? Aţi văzut şi dumnevoastră trebuia un paravan că să se vadă din afară ce fac micuţii. De bine de rău mămiciile se învârteau în jurul lor cum şi eu bunică am stat două ore acolo ca să îi văd. Asistenta să plătească, deşi pecuniar nici nu mă gândesc. Copiii vor avea de suferit până târziu. O să dureze operaţii plastice, o să facă chirurgie plastică asupra lor pe timp ce trece. Mi-a zis fata că i-a vazut prin pansament un degeţel ars. Nu au pe toată suprafata corpului decât la gambă cel mic şi la mâini şi la picioruşe, celălalt. Ştiţi ei erau foarte mici şi probabil incubatorul fiind închis i-a mai salvat. Se zice că-i de provenienţă străină şi că ar fi avut calculator şi supape care se închideau automat când temperatura se ridica. Arsurile sunt superficiale, cred sau sper. Se presupune că sunt arsuri făcute atunci când pompierii i-au scos afară", declară Doina Dicu, bunica gemenilor arşi.


"DEOCAMDATĂ VREM SĂ-I SALVĂM PE CEI MICI!"

Aceasta mai povesteşte că medicii sunt în continuare rezervaţi în privinţa şanselor celor mici: "Cel mic de 1 kg şi 700 a fost desfăcut de la aparte, dar medicii sunt rezervaţi. Au spus la televizor că după 10 zile se alege, dar băiatul meu care este medic chirurg în Bucureşti, rezident, zice că trebuie să fim rezervaţi până când..., nu se ştie. Nu ne-am gândit dacă vom da în judecată asistenta sau pe cei vinovaţi. Deocamdată, ţelul nostru este să traiască micuţii şi să se facă ei bine", a povestit Doina Dicu.
Nepoţii ei s-au aflau în "maternitatea crematoriu" şi au suferit arsuri pe 20% şi, respectiv, 50% din suprafaţa corpului.

×
Subiecte în articol: observator