x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Brașov, singurul oraș din România calificat în competiția pentru titlul de Capitala Verde Europeană

Brașov, singurul oraș din România calificat în competiția pentru titlul de Capitala Verde Europeană

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2024   •   21:20
Brașov, singurul oraș din România calificat în competiția pentru titlul de Capitala Verde Europeană
Sursa foto: facebook

Brașovul este singurul oraș din România calificat în competiția pentru titlul de Capitala Verde Europeană, alături de alte opt orașe din UE.

Directoratul general pentru Mediu al Comisiei Europene a anunțat care sunt orașele candidate pentru titlul de Capitală Verde Europeană – 2026, a anunțat joi Primăria Brașov.

Astfel, cele 9 orașe care au trecut de prima etapă a acestei competiții sunt: Braga (Portugalia), Brașov (România), Córdoba (Spania), Guimarães (Portugalia), Heilbronn (Germania), Klagenfurt (Austria), Linz (Austria), Riga (Letonia), Rybnik (Polonia).

„Este pentru al doilea an consecutiv în care Brașovul este selectat în această competiție, fiind singurul din România care a ajuns la acest nivel în ultimii ani. După cum spuneam și anul trecut, avem mult de lucru, dar deja avem rezultate concrete, astfel încât am reușit să trecem de prima etapă de selecție, în compania unor orașe importante din Europa, ceea ce ne onorează. Această competiție nu este atât lupta pentru un titlu, ci un drum pe care ne-am propus să îl parcurgem în cel mai scurt timp, astfel încât orașul nostru să aibă o calitate crescută a vieții și să fie un deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. Un oraș cu adevărat verde, prietenos cu mediul, atent la valorosul patrimoniu natural”, a declarat primarul Allen Coliban.

În următoarele săptămâni, în prima etapă, un grup de șapte experți independenți va evalua fiecare formular de candidatură, în funcție de 7 indicatori de mediu. Pe baza evaluării tehnice a experților, Comisia va anunța orașele finaliste în vara anului 2024.

În a doua etapă, finaliștii vor prezenta un rezumat al modului în care își guvernează tranziția ecologică, în fața unui juriu internațional prezidat de Comisia Europeană.

Câștigătorul competiției va fi anunțat pe 24 octombrie 2024, în cadrul unei ceremonii festive la Valencia (Spania), actuala Capitală Verde Europeană.

Câștigătorul titlului de Capitală Verde Europeană va primi un premiu financiar de 600.000 de euro pentru a implementa acțiuni cheie în șapte domenii cu impact asupra sustenabilității și să organizeze evenimente de sensibilizare cu și pentru cetățeni, transmite Primăria Brașov.

Capitala Verde Europeană este o inițiativă lansată de Comisia Europeană în anul 2010, cu scopul de a recunoaște și recompensa eforturile comunităților locale de îmbunătățire a mediului și, prin urmare, a economiei și a calității vieții cetățenilor lor. Premiul este acordat în fiecare an unui oraș care este lider în promovarea unui mediu urban ecologic, mai prietenos cu cetățenii săi.

Procesul de evaluare a aplicațiilor ia în calcul mai mulți indicatori, atât din perspectiva situației prezente, cât și a ultimilor 10 ani și a planurilor pentru viitor: calitatea aerului; calitatea apei; biodiversitate, zone verzi și arii naturale protejate; managementul deșeurilor și economie circulară; zgomot; lupta împotriva schimbărilor climatice; adaptarea la schimbările climatice.

Pe lângă titlul de Capitală Verde Europeană, în cadrul acestei competiții, pentru orașele sub 20.000 de locuitori se acordă titlul de Frunză europeană (Green Leaf). Orașele care concurează în acest an pentru European Green Leaf Award sunt : Águeda (Portugalia), Esplugues de Llobregat (Spania), Estarreja (Portugalia), Garges-Lès-Gonesse (Franța), Livry-Gargan (Franța), Mafra (Portugalia), Olbia (Italia), Pszczyna (Polonia), Saint-Quentin (Franța), Sant Boi de Llobregat (Spania), Sant Joan Despí (Spania), Vaasa (Finlanda).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: capitala verde brasov