Ce face un intelectual în vacanţă?

Cu această interogaţie ar putea să înceapă un banc bun. De fapt, este întrebarea pe care le-am adresat-o câtorva intelectuali, în chip de replică relaxată la invazia de ştiri despre vedete şi vacanţele lor exotice de Sărbători, în care s-au îmbăiat în lapte de cocos şi au mâncat din farfurii suspendate.

O joacă de-a vacanţa cu intelectualul român, care îşi vizitează locuinţa personală atunci când are un moment de răgaz, sau se urcă la volanul maşinii şi dă o fugă până la Rovaniemi, pe lângă Cercul Polar. Cristian Tudor Popescu, Theodor Paleologu şi Dan C. Mihăilescu se numără printre cei care ne-au depănat amintiri din timpul liber.

Astfel, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, nu a mai fost într-o vacanţă adevărată de foarte multă vreme, dar concediul binemeritat se apropie: "Din 2002 până în 2008 am predat în fiecare vară câte şase săptămâni la European College of Liberal Arts din Berlin, iar în 2009 am fost prins de activităţi ministeriale. Deplasarea unui ministru în teritoriu sau în afara ţării are, fără îndoială, momente foarte plăcute, dar nu ai dreptul să uiţi nici o clipă că eşti de fapt tot la treabă.

Abia acum, în 2010, sper să-mi pot oferi câteva săptămâni de vacanţă. Voi merge poate la Băgaciu, un sat de lângă Mediaş, unde un prieten danez a creat un complex turistic foarte plăcut. Am mai fost acolo, dar mereu cu treabă. Sper ca acum să pot merge acolo fără treabă. Sunt multe locuri în ţara în care am fost pe fugă şi pe care aş vrea să le văd pe îndelete: Tulcea, Delta Dunării, Maramureşul, câteva sate săseşti din centrul Transilvaniei, zona de Nord a Moldovei.

Precumpănitor aş sta în România, dar m-aş bucura de scurte descinderi în oraşe preferate: Paris, Istanbul, Berlin, Roma." Bineînţeles, planurile de vacanţă ale fostului ministru depind şi de planurile de vacanţă ale celor dragi, regulă ce trebuie respectată cu sfinţenie în cazul în care nu vrei să te simţi bine de unul singur.

Nici Mircea Vasilescu, redactorul-şef al revistei Dilema Veche, nu a avut parte de o vacanţă de iarnă, dar se încălzeşte cu gândul la zilele petrecute pe frumoase meleaguri transilvănene: "Vara trecută am fost, mai întâi, pe la cetăţile săseşti din Transilvania, apoi în Apuseni. Am stat la o pensiune nouă (făcută cu fonduri europene - deci, se poate!), frumoasă şi liniştită, numită "Poiana Verde", care avea în faţă - aţi ghicit! - chiar o imensă poiană verde, unde se mânca tradiţional şi din belşug.

De acolo, făceam în fiecare zi drumuri prin zonă - de la Roşia Montană la Scărişoara şi alte locuri. Am combinat liniştea şi relaxarea cu plăcerea de a vedea locuri pe care nu le ştiam (sau, pe unele, nu le mai văzusem de mulţi ani). În România sau în străinătate, îmi place în orice caz ca în vacanţe să văd ceva nou - locuri, oameni, oraşe, piesaje, orice. Şi, dacă se poate, să nu stau prea mult într-un loc, pentru că mă plictisesc.

Cele mai frumoase au fost vacanţele pe care le-am făcut cu maşina, umblând creanga prin România sau prin Europa, oprindu-mă unde voiam, căutând pe seară un loc de cazare pe unde mă găseam în acel moment, abătându-mă din drum "la inspiraţie", pentru că un indicator de pe şosea îmi arăta un muzeu, o cetate sau altceva despre care nu auzisem şi nu figura în "programul" pregătit de-acasă. Am fost aşa, într-o vară, până la Lisabona, la capătul de vest al Europei, iar în altă vară până la Rovaniemi, pe Cercul Polar.

Nu e vorba doar de "bifarea" obiectivelor turistice, ci de parcurgerea câtorva mii de kilometri în care, dacă eşti atent la detalii şi ai curiozitatea de a privi în jurul tău, orice poate fi interesant: oamenii, spectacolul străzii, viaţa cotidiană etc. Aşa că, deocamdată, cât voi mai putea, voi continua să "practic" mersul în vacanţă ("mersul" la propriu!!!) pentru a vedea sau revedea, pentru a descoperi drumuri şi locuri noi.

În România (unde sunt în continuare multe lucruri interesante de văzut, mai ales dacă «ieşim» din drumurile naţionale - dar din păcate sunt prost sau deloc puse în valoare) sau în alte ţări." În concluzie, Mircea Vasilescu este convins că într-o viaţă anterioară a fost nomad. Ce-i drept, simptomele asta indică. Totuşi, pe viitor, nu exclude posibilitatea unor concedii mai "aşezate": "Cu vârsta, poate voi recurge la mersul în staţiuni, întru relaxare în sensul strict al cuvântului. Deocamdată, mă relaxez umblând."

Cristian Tudor Popescu ne-a declarat, în calitate de cetăţean şi de ziarist cu carte de muncă: "Am stat acasă de Sărbători. Nu am fost plecat nicăieri, nu avea nici un rost, nu m-aş fi simţit mai bine ca aici, aş fi făcut acelaşi lucru ca acasă. Vacanţa este pentru mine un bun prilej să-mi vizitez casa. Şi am timp în vacanţă să mai văd nişte filme şi să lucrez la teza mea de doctorat, "Manipulare şi propagandă în cinematografia românească".

Vacanţa e un bun răgaz să mă ocup de subiectele care mă interesează. Iar când nu sunt acasă, în vacanţă, merg să joc tenis, pentru că îmi place foarte mult, sau la cinema. Dar n-am mai fost la munte de vreo 20 de ani..." Nici măcar dor nu i-a fost de munte, pentru că "n-am avut timp să-mi fie dor. Poate la pensie". Din când în când însă, Cristian Tudor Popescu vizitează o capitală străină: Bucureştiul. "La câteva luni, mă duc în centrul Bucureştiului cu treabă şi atunci mă uit la Bucureşti ca la o capitală străină, pentru că mai dispar clădiri, se mai schimbă reclamele, e mereu altul...".

Dan C. Mihăilescu ne spune că: "După aproape patru decenii de sorbit viaţa împreună, Tania şi cu mine ne simţim minunat în bârlogul conjugal, mai ales de Sărbători. După Crăciunul petrecut cu copiii, am stat zile în şir într-o pufoasă singurătate în doi, cu plimbări în parc, DVD-uri firoscoase, pritociri culturale, lecturi de catifea şi polemici afectuoase." 

Dar cea mai frumoasă vacanţă este întotdeauna cea petrecută la Stroieştii de Vâlcea. "În ce mă priveşte, sunt literalmente fericit printre mestecenii mei din Stroieştii de Vâlcea, cu focul din sobă şi fumul de pe horn, cu simfonia de Paşti a cucilor, mierlelor, piţigoilor, privighetorilor şi rândunelelor, cu ţicneala viţeilor şi iezilor, rumegatul vacii, mirosul ierbii cosite şi aroma mămăligii la ţest, cu clopotele şi toaca bisericii de pe deal, ronţăitul şoarecilor în pod, drăcăriile pisicilor şi, mai cu seamă, imaginea caselor de basm construite acum o sută de ani, de care se alege invariabil praful pe malurile prăvălite ale Aninoasei! Pe scurt: să tot mori pe lumea asta!"

Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, era cât pe ce să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă în aeroport, pe când încerca să-şi ia zborul din înzăpezitul Paris spre România. A scăpat şi s-a răsfăţat la sfârşit de an alături de familie. Însă când vine vorba de-o vacanţă pe cinste, olteanul Cioroianu n-are parte de odihnă dacă nu se destinde câteva zile la soare, lângă un ochi de apă, adesea pe litoralul Mării Negre, cu o carte bună la îndemână.

Fostul ministru este atras irezistibil de mare, atracţie pe care şi-o explică gândindu-se la vacanţele copilăriei, petrecute la bunici, la Negoi, pe malul Dunării: "Nu fac planuri când mă pregătesc să merg în vacanţă. Mai curând am grijă când aleg cărţile pe care le iau cu mine. Iau şi calculatorul, pentru că de regulă lucrez. Din acest motiv caut destinaţii care să-mi ofere cât mai mult din confortul zilelor noastre.

Dar important este să am aproape un colţ de plajă şi marea." Grecia, Bulgaria, Italia, Franţa, Turcia, dar şi alte zone ale lumii au fost bifate de Adrian Cioroianu, multe în perioada când a fost ministru: "Ca ministru am vizitat o mulţime de locuri, dar cu treabă. Însă îţi faci o idee despre locurile respective când mai prinzi o oră liberă."

În vacanţa de iarnă, Dragoş Bucurenci a fost... un ziarist la Paris. "Aveam nevoie de nişte zile liniştite în care să studiez, iar în Bucureşti simt că trage toată lumea de mine. Nişte prieteni mi-au pus casa la dispoziţie, aşa că am avut răgazul şi tihna de care aveam nevoie. Parisul a fost prima mea destinaţie în afara ţării, la 14 ani, şi cred că am rămas legat afectiv de el".

În topul celor mai frumoase vacanţe, Bucurenci bifează concediul de anul trecut, când a făcut turul ţării cu maşina. "E destul de văzut în România, dacă ai unde sta şi cu cine merge. Drumurile sunt încă pitoreşti, iar multe dintre peisaje sunt amuţitor de frumoase. Totul e să nu sfârşeşti la hotel sau la pensiune, ori cu foarte mulţi turişti în jur. Oricum, primul criteriu pe care-l am în vedere atunci când aleg destinaţia de vacanţă este legat de oameni - mă interesează cu cine merg şi ce oameni cunosc acolo unde ajung.

Apoi trebuie să ştiu mici secrete despre locul respectiv, de la cineva care a mai fost sau care locuieşte acolo, asta mă face să mă simt ca acasă. Ideal este dacă pot să stau în gazdă sau în casa unor prieteni. (...)".

Aurora Liiceanu este de părere că modul de petrecere a vacanţei oferă o mulţime de informaţii despre o persoană, aşa încât parafraza "spune-mi unde pleci în vacanţă sau ce vacanţă faci ca să-ţi spun cine eşti" e cât se poate de actuală: "Vacanţa, ca orice altceva, mâncarea, hainele, cum îţi petreci timpul liber etc. sunt simptomatice. Adică spun mult despre acea persoană.

La noi, vacanţele intră în «reuşita în viaţă». Sunt vacanţele «noilor îmbogăţiţi» care vor să şocheze lumea şi atunci criteriile lor sunt cam aşa: să fie ceva exotic, dar nu într-un loc pustiu - vor să fie văzuţi -, preferă stilul «all inclusive», unde te poţi exhiba, să-ţi arăţi hainele, bagaje multe, adică eşti «cineva». E ridicol pentru că nu cred că Domnul Măruţă şi soţia sau cuplul Pepe-Zăvoranu sau alţii îi fac pe oameni să întoarcă capul acolo unde se duc, deci în străinătate, deşi sunt sigură că aceşti oameni aşa speră.

Nu vor anonimat, ci sunt dornici de celebritate, iar vacanţele intră în capitalul lor de celebritate. În comunism, Vama Veche era un loc ideal de a merge în vacanţă. Acum este o oroare, stricată chiar de oameni la care nu mă aşteptam. O vacanţă acolo este a avea kitsch-ul pus pe retină, fără scăpare. Unii vor şi Delta să ajungă la fel. Toate pseudo-vedetele fac acelaşi lucru. Vacanţa trebuie să fie cât mai departe de casă - drumul costă - să fie în hoteluri de cinci stele, să se ducă cu multe geamantane etc.

Mai mult decât atât, succesul unei «piţipoance» este exprimat şi de locul în care El o duce, ca să poată să intre în concurenţă cu semenele. Sunt oameni care nu pot sta singuri, n-au ce să-şi spună. În vacanţa de iarnă am stat acasă pentru că fiul meu a venit din străinătate. Dar, în general îmi place să merg în locuri «normale», fie în ţară - am fost în Maramureş, unde există încă locuri şi «neturistice» - şi în Corsica sau în Balcic.

Dar, mereu mi se pare că este bine să mergi extrasezon, pentru a nu intra în hoardele turistice. Nu ţin la democratizarea turismului, nu-mi place grupul, nu-mi place programul făcut de altcineva. Urăsc spaţiile pline de oameni, plajele ca ştrandurile bucureştene de pe vremuri, la care mergeau cei săraci, deci cei care nu puteau pleca la mare sau la munte, cei din cartierul în care era ştrandul.