Celebrul tâlhar “Whisky Man” s-a întors în România după 15 ani

Temutul spărgător de bănci Ambrus Attila s-a reabilitat. I-a trecut prin minte să se facă jurnalist

Originar din Fitod (judeţul Harghita), Ambrus Attila este considerat cel mai temut spărgător de bănci din Estul Europei. Pe teritoriul Ungariei are peste 30 de jafuri la activ, cauzând un prejudiciu de aproape 500.000 de dolari. S-au scris cărţi, balade şi s-au realizat filme despre viata lui. A fost iubit de multă lume, dar la fel de mulţi l-au urât. Şapte ani a pus pe jar autorităţile ungare.

Legenda lui Whisky Man, care bea câte un pahar înaintea fiecărui jaf, a făcut ocolul pământului. În 1999 a fost arestat. Trei ani mai târziu a fost condamnat la 17 ani de închisoare. După 13 ani petrecuţi în spatele gratiilor, Ambrus Attila a părăsit detenţia cu gândul să nu mai repete greşelile din trecut. De la eliberarea sa în ianuarie 2012, el se ocupă de realizarea şi comercializarea obiectelor din ceramică şi speră să aibă un viitor în acest domeniu. Cu acest scop, după aproape 15 ani, Ambrus Attila a revenit în România şi urmează să îşi prezintă colecţia în Miercurea-Ciuc.

Fără regrete

Susţine că a lăsat în urmă viaţa de tâlhar şi că încearcă să se reabiliteze. Preferă să vorbească despre prezent, decât despre trecut. “De aproape 15 ani nu am mai fost acasă. Am venit la invitaţia unui prieten de a-mi prezenta produsele şi aici. Supravieţuiesc din olărit, dar sunt conştient că nu voi fi niciodată bogat. Munca manuală nu mai este apreciată. Mă leagă multe amintiri de aceste locuri. Oraşul este mult schimbat în bine. A căpătat un aer european. Copacii au crescut mult în ultimii 15 ani”, a mărturisit Ambrus pentru szekelyhon. A meditat mult asupra viitorului său şi nu a exclus nici o carieră în domeniul jurnalismului. “Singurul meu inamic este timpul. El va decide dacă m-am schimbat sau nu. M-am licenţiat în ştiinţele comunicării, specializarea jurnalism, dar aptitudinile mele nu mă recomandă. Cu trecutul meu nu am nici o şansă în această sferă. Cu mintea de acum nici nu aş încerca în acest domeniu. Indiferent cât de bine aş scrie, lumea ar continua să mă eticheteze. M-ar fi interesat jurnalismul de investigaţie, poate şi cel sportiv, dar nimeni nu e dispus în România sau Ungaria să mă angajeze… Eu nu regret nimic. Am plătit pentru faptele mele şi întrebarea ce ar fi fost dacă - nu există pentru mine”, spune Whisky Man.

Pasiunea pentru olărit

“Singura mea legătură cu domeniul acesta este faptul că am fost şi gropar la viaţa mea. Aşa m-am familiarizat cu lutul. Vin din Transilvania şi odată am cumpărat o vază în Corund. După câteva zile am realizat că ea de fapt era vopsită cu cremă de ghete. Mi-am promis că, dacă în viaţa mea mă voi ocupa cu aşa ceva, atunci nu voi încerca să păcălesc pe nimeni. Când am ajuns în închisoare, am avut două opţiuni: ori o iau razna, ori fac ceva util. În 2006 m-am înscris la o şcoală profesională. Aceasta era singura meserie practicată după gratii, chiar dacă este deja pe cale de dispariţie. Cum am ieşit din închisoare, m-am dus să mă perfecţionez. Nu ascund faptul că numele meu mă ajută să vând multe produse. În 99 i-am spus judecătoarei că lumea o să mă regrete. Acum mi-am dat seama că am avut dreptate. Nu îmi fac planuri în acest domeniu. Nici nu ştiu dacă o să mai fiu în viaţă peste 20 de ani. Deviza mea a fost mereu că, dacă te apuci de ceva, atunci fă-o bine. Sunt zile în care lucrez şi 24 de ore. La sfârşitul săptămânii sunt mereu la târguri”, mărturiseşte  Ambrus pentru origo.hu, într-unul dintre puţinele interviuri date după ieşirea din închisoare.

Lumea lui Orwell

El aseamănă perioadă petrecută în închisoare cu filmul “Tăcerea mieilor”. “ Ştiţi filmul cu Anthony Hopkins. Aşa cum îl păzeau pe el într-un terrarium aşa m-au ţinut şi pe mine un an şi jumătate într-o cuşcă blindată antiglonţ. Aerul venea printr-un tub, restul era betonat. 23 de ore şi jumătate eram ţinut în aceste condiţii. Începuse să îmi fie teamă că o să îmi răspundă pereţii. M-au ţinut ca pe un animal sălbatic, decupat din lumea lui Orwell. M-am adaptat foarte greu. Am ripostat mereu. Am avut nenumărate probleme cu gardienii. Au fost şi câteva lucruri bune. Am studiat limba engleză, dar mă întreb mereu dacă acum sunt un alt om sau doar joc teatru într-un alt rol. Timpul le va lămuri pe toate”, a mărturisit Ambrus pentru haon.hu.

Fuga din România

Născut la 6 octombrie 1967, Ambrus Attila nu a reuşit să se acomodeze la viaţa din România. A început cu micile furturi încă de la vârsta de 10-11 ani. În 1988 a decis să fugă din România, agăţat sub vagonul unui tren. A ajuns în Ungaria, unde a cerut azil politic şi cetăţenie, pe care le-a obţinut abia în 1994. “Budapesta nu a reprezentat paradisul visat. Eram la limita sărăciei. Nu aveam nici o perspectivă. Eram gropar în cimitir. Nu puteam supravieţui şi m-am dus la hochei”, rememorează Ambrus. Între 1988 şi 1995 a fost portarul echipei de hochei Ujpest. “Am fost o catastrofă de portar. Am luat şi 23 de goluri într-un meci”, mărturiseşte jenat.

Viata de tâlhar

Primul jaf a avut loc în 1993, într-o perioadă de tranziţie pentru poliţia ţării vecine, plină de novici. Şeful echipei de investigaţii a mărturisit că în căutarea tâlharului s-a inspirat din filmele cu Columbo, în timp ce adjunctul său lucra în paralel ca profesor de balet, ca să se poată întreţine “Primul jaf a fost şi cel mai dificil. Am plănuit foarte multe timp. Ştiam că viteza de reacţie a poliţiei ungare este de 4-5 minute. Fiecare jaf era calculat pe o durată maximă de 3 minute, dar terminam în 2 minute şi jumătate. Am făcut o listă a băncilor în funcţie de gradul de risc al jafului. Aveam peruci şi acţionam deghizat altfel de fiecare dată”, îşi aminteşte Ambrus. A început cu oficiile poştale, dar şi-a dat seama că sumele sustrase erau prea mici. A trecut la bănci.

Coşmarul poliţiei

Comisarul Varju Lajos şi-a petrecut 7 ani din viaţă căutându-l pe Whisky Man. După o serie de jafuri, Varju a început să caute în barurile de lângă bănci în speranţa că barmanii îşi vor aminti de cineva care a comandat un whisky dublu. “Apoi am trecut la montarea de camere video în bănci. Devenise atât de celebru în rândul populaţiei, încât lumea refuza să mai colaboreze cu poliţia”, îşi aminteşte Varju.  Pentru a-l provoca, acesta a declarat presei că “tâlharul este doar norocos”. În replică, Ambrus a dat următoarea spargere deghizat în comisarul Varju, asigurându-se că va fi filmat de camerele video din bancă. “Am vrut să îl umilesc fiindcă mă săturasem de aroganţa lui”, explică Ambrus. Sumele furate erau tot mai mari. “Am trăit într-un lux de nedescris. Nu mă refer doar la maşini şi femei, ci şi la locurile unde am ajuns. Nu visasem aşa ceva. Nu pot să spun că am trăit conştient, dar am gândit mereu că am o singură viaţă şi vreau să profit de şansele mele. Am vrut să mă las de multe ori, dar cei care activează în zona asta ştiu că e aproape imposibil”. Comisarul Varju s-a dat bătut şi a predat ştafeta investigaţiei lui Keszthelyi Jozsef.

Pasul greşit

Viaţa dublă de sportiv şi tâlhar i-a dat mari bătăi de cap hocheistului care a comis o greşeală majoră. A cooptat un coleg de echipă în speranţa că va putea jefui bănci şi mai mari. Primele jafuri cu Gabor Orban au decurs fără probleme, însă, la data de 15 ianuarie 1999, în timpul unui jaf, cineva a declanşat sistemul de alarmă. Cei doi au fugit printr-o pădure. Ambrus s-a aruncat într-o prăpastie, Orban a fost prins. Deşi se înţeleseră că în cazul în care vreunul dintre ei va fi arestat, acela nu va rupe tăcerea timp de 3 ore, ca partenerul să aibă timp să părăsească ţara, Orban nu s-a ţinut de cuvânt. Şi-a trădat complicele şi Ambrus a fost arestat la 15 metri de graniţa cu România. Pe parcursul a 16 ore, el a mărturisit cu lux de amănunte toate cele 27 de jafuri.

Evadarea

În momentul în care a aflat că procurorii îi pun 67 de capete de acuzare în sarcină, inclusiv multiple tentative de omor, Ambrus a ameninţat că va evada. Ceea ce a şi reuşit cu ajutorul unei frânghii confecţionate din cearşafuri, şireturi şi cabluri telefonice. “Urmele arsurii de la acel cablu sunt încă vizibile pe mâinile mele. Frânghia s-a dovedit prea scurtă şi am sărit de la 5 metri. Am fost singurul care a reuşit să evadeze din acea închisoare”, spune fostul tâlhar. “Vestea evadării a venit ca un şoc. Am mobilizat toată poliţia din Ungaria. Am solicitat ajutorul FBI, Interpol şi al omologilor din România. Măcar acum ştiam pe cine căutăm”, îşi aminteşte Keszthelyi.

Arestarea si condamnarea

Ambrus s-a refugiat în locuinţa unui prieten la mai puţin de 1 km de secţia Poliţiei Budapesta. A continuat spargerile în locaţii cunoscute, dar a început să comită greşeli. La ultima spargere a sustras aproape 50 de milioane de forinţi, suficienţi pentru plecarea din ţară, dar şi-a uitat cartela telefonică în sediul băncii. La capătul celălalt al firului cineva aştepta să îi predea un paşaport nou, o nouă identitate. Apelul nu a mai venit. Persoanele contactate de el au fost interogate şi până la urmă au dezvăluit locaţia în care se ascunde. “L-am înconjurat şi am descins în locuinţă chiar în momentul în care Ambrus se uita pe geam exact la lunetiştii noştri, mirat de liniştea de pe stradă”, rememorează Keszthelyi. “Ştiam că am trei variante. Prima, predarea, era exclusă, deci rămăseseră opţiunile: mă lupt cu ei sau îmi trag un glonţ în cap. N-am mai avut timp să reacţionez”, îşi aminteşte Whisky tâlharul. “Am avut colegi pe care i-a apucat plânsul când l-am arestat”, adaugă comisarul Keszthely. “Nu le-am purtat pică poliţiştilor. Ei şi-au făcut datoria lor, eu pe a mea. Nu simt nevoia de revanşă”, a încheiat Ambrus. El a fost condamnat la 17 ani de închisoare. Complicele Orban Gabor a primit 8 ani. “Cel mai amuzant moment a fost când mă întâlneam pe stradă cu oameni care purtau tricouri personalizate cu “Go Whisky Man”, mărturiseşte Ambrus, în cartea sa autobiografică.