Deputatul PNL Cezar Preda, aflat în vacanţă în Turcia, a trăit pe viu tentativa de lovitură de stat, aşteptând în aeroportul din Istanbul mai mult de 12 ore pentru a se îmbarca.
"Am participat la o lovitură de stat live, stau în aeroport şi parcă lucrurile s-au mai normalizat", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, deputatul liberal.
El a precizat că a fost prins în mijlocul loviturii de stat pe aeroportul din Istanbul.
"Sunt în aeroport de la 0,45, am auzit focuri de armă, filtrele de securitate s-au volatilizat, peste tot haos şi debandadă. Cam 10% din curse au fost reluate, am un zbor la ora 14,00 să mă scoată din Istanbul şi mâine vin la Bucureşti", a afirmat Preda.
Citește pe Antena3.ro