x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenuri suplimentare în perioada pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Trenuri suplimentare în perioada pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva

de Redacția Jurnalul    |    08 Oct 2025   •   17:15
Trenuri suplimentare în perioada pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva
Sursa foto: Victor Stroe

CFR Călători anunță că, în contextul pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva, capacitatea trenurilor spre și dinspre Moldova este suplimentată.

Astfel, pentru a asigura accesul călătorilor între orașele mari și Iași, în perioada 8 – 17 octombrie 2025, trenurile care circulă spre/dinspre capitala Moldovei beneficiază de suplimentări cu vagoane.

Totodată, în intervalul cu cele mai mari solicitări de transport, 11/12 – 14/15 octombrie 2025, CFR Călători va introduce trenuri suplimentare directe pe ruta București Nord – Pașcani – Iași și retur, după cum urmează:

în perioada 11/12-14/15 octombrie 2025 va circula trenul IR 1653/ IR 1968 Bucureşti Nord (plecare 22:36) – Paşcani – Vatra Dornei Băi h (sosire 07:41), cu vagoane directe către Iași (sosire 05:13).
în perioada 12-15 octombrie 2025 va circula trenul IR 1754/ IR 1969 Suceava (plecare 12:40) – Paşcani – Bucureşti Nord (sosire 18:53), cu vagoane directe de la Iaşi (plecare 12:27).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: CFR calatori parascheva