x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Chesnoiu: Fermierii vor putea realiza construcții pe terenuri extravilane

Chesnoiu: Fermierii vor putea realiza construcții pe terenuri extravilane

16 Noi 2021   •   19:17
Chesnoiu: Fermierii vor putea realiza construcții pe terenuri extravilane

Fermierii vor putea realiza construcții pe terenuri extravilane, dacă acestea au ca destinație activități agricole, fără a mai fi nevoie să le treacă în intravilan, anunță deputatul PSD Adrian Chesnoiu.

„Deblocăm activitatea fermierilor! Fermierii vor putea realiza construcții pe terenuri extravilane, dacă acestea au ca destinație activități agricole, fără a mai fi necesar să le treacă în intravilan. Am votat în plenul Camerei Deputaților modificarea Legii 50/1991, în sensul autorizării executării lucrărilor de #construcții pe terenuri extravilane pentru construcțiile cu destinație agricolă, fără a mai fi necesară realizarea PUZ-ului de trecere în intravilan, o procedură extrem de anevoioasă și costisitoare”, anunță deputatul PSD Adrian Chesnoiu.

El precizează că este primul proiect de lege pe care l-a inițiat în calitate de deputat, alături de alți parlamentari social-democrați.

„M-a bucurat totodată și faptul că la această inițiativă au aderat și parlamentarii UDMR, AUR și PNL. Modificarea legii era mai mult decât necesară: multe construcții agricole fac obiectul unor proiecte de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, existând pericolul blocării investițiilor în agricultură și neaccesarea acestor fonduri. Practica implementării proiectelor cu finanțare europeană ne-a dovedit cât de birocratice pot fi procedurile. Am reușit astăzi încă un pas important spre debirocratizare. Vor urma și alte măsuri în sprijinul fermierilor români”, conchide Chesnoiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fermieri