x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Chinezii de la CRRC au livrat primul tren electric României, direct în Portul Constanța

Chinezii de la CRRC au livrat primul tren electric României, direct în Portul Constanța

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2024   •   10:29
Chinezii de la CRRC au livrat primul tren electric României, direct în Portul Constanța

Producătorul chinez CRRC a adus primul său tren electric în România, modelul fiind cel care acum câțiva ani urma să fie livrat Autorității de Reformă Feroviară, potrivit www.stiriconstanta.ro. După omologarea TSI acesta va funcționa pe rutele București - Brașov – Constanța.

„A sosit la Constanța prima ramă electrică fabricată în China, care în curând va face mai plăcute călătoriile cu trenul prin România. Conducătorii delegației gigantului constructor chinez de utilaj feroviar – CRRC, împreună cu cei ai bucurosului beneficiar român – ASTRA TRANS CARPATIC au sărbătorit fericitul eveniment la Asociația Română de Prietenie cu China, au vizitat Universitatea – Window of Shanghai și au imortalizat, cu zeci de poze, frumoasa întâlnire prietenească”, acesta este mesajul postat pe o rețea de socializare de prof.univ.dr. Aurel Papari, președintele fondator a Universității Andrei Șaguna.

Operatorul de transport feroviar de călători Astra TransCarpatic a achiziționat trenul electirc de la compania chineză CRRC Sifang, pe care speră să îl introducă în circulațieîn cel mai scurt timp. Rama, având trei vagoane, a ajuns deja în Portul Constanța și a pleacat București. Urmează omologarea TSI (Technical Specifications for Interoperability) și apoi punerea în circulație.

„Pe o ploaie maruntă întâmpinăm în București Băneasa spre Gara de Nord prima ramă CRRC Sifang SFEMU care a venit în România, urmând să intre în procesul de autorizare și punere în funcțiune în scurt timp. Conform informațiilor mobilitate.eu, rama este a Astra Trans Carpatic, fiind prima dintr-o flotă ce va crește constant în următorii ani”, a anunțat Trainspotting Romania pe pagina sa de Facebook.

Din datele prezentate de producătorul chinez pe internet aflăm că viteza maximă de funcționare a trenului este de 160 km/h. Este un produs reprezentativ, sigur, fiabil și confortabil, îndeplinirea celor mai recente cerințe STI privind coliziunile, protecția mediului și prevenirea incendiilor. Cu boghiul independent pentru fiecare unitate, trenul are o întreținere convenabilă și o rată ridicată de utilizare a spațiului interior. Trenul este echipat cu două sisteme de semnalizare independente, care poate trece automat în funcție de modul semnalului de la sol. Trenul se bazează pe tehnologie cu podea joasă, ușa cu deschidere largă, dispozitivul de compensare a distanței platformei și rampa mobilă sunt adoptate pentru tren, aducând confort pasagerilor.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crrc tren electric