x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cinci ani, în cinci zile

Cinci ani, în cinci zile

de Adriana V. Paduraru    |    15 Apr 2009   •   00:00

Între 15 şi 19 aprilie, Pro Cinema le-a pregătit telespectatorilor o adevărată sărbătoare, un festival al celei de-a şaptea arte, pentru a celebra împlinirea a cinci ani de existenţă.



Seria este deschisă de Ziua Fanteziei cu două filme în premieră: "Peştele cel mare" (20:00) şi "Clanul lupilor" (22:45). Joi, telespectatorii vor reveni cu picioarele pe pământ, dar vor fi tot cu capul în nori, pentru că este Ziua Dragostei. Catherine McCormack, Rufus Sewell şi Jacqueline Bisset vor deschide seara dragostei cu "Frumoasa veneţiană". Iar de la ora 22:25, Fata de 10 va prezenta"Puterea dragostei", filmul pentru care Halle Berry a câştigat Oscarul. Vineri este Ziua Filmului Românesc. Brigada Diverse intră în acţiune de la ora 20:00, şi rezolvă cazuri la munte şi la mare. De la 22:15, veţi afla ce "Legături bolnăvicioase" sunt între Maria Popistaşu, Ioana Barbu şi Tudor Chirilă. Sâmbătă este Ziua Comediei. Jim Carey este "Tipu' de la cablu" (20:00), iar Jason Statham are parte de " Jocuri, poturi şi focuri de armă". Ziua Pro Cinema este declarată Ziua acţiunii. Bruce Willis este "Supravieţuitorul", iar Keanu Reeves vă aduce ultima parte a trilogiei "Matrix - Revoluţii".

×
Subiecte în articol: mass-media