Premierul a vizitat compania Frescoverde SRL, una dintre cele mai mari fabrici din Europa de Est specializată în procesarea legumelor şi rădăcinoaselor. Discuţiile cu reprezentanţii companiei au vizat activitatea acesteia care, în momentul de faţă, reprezintă singura alternativă de valorificare industrială din vestul ţării pentru producătorii de legume interesaţi.
"Valorificarea potenţialului agricol al României şi garantarea securităţii alimentare rămân în atenţia Guvernului. Aceste preocupări sunt reflectate în măsurile incluse în pachetul 'Sprijin pentru România', destinate susţinerii sectorului agricol şi industriei alimentare, precum şi protejării economiei şi cetăţenilor de efectele creşterii preţurilor şi ale perioadei dificile pe care o traversăm", a spus Ciucă.
El a adăugat că Guvernul "susţine procesarea produselor agricole în România şi îi încurajează pe fermieri şi procesatori să adauge valoare materiilor prime".
"Începând cu 1 iunie, vom introduce o schemă de ajutor de stat în valoare de 200 de milioane de euro, soluţie aflată în lucru la Ministerul Agriculturii. 10% din valoarea produselor procesate va rămâne la fermieri şi procesatori. Această soluţie va asigura necesarul pieţei interne şi va reduce presiunea asupra stocurilor şi preţurilor la alimente", a afirmat premierul.
Conform acestuia, măsura are în vedere şi echilibrarea raportului între producţia agricolă şi capacitatea de procesare a produselor, astfel încât procesarea să se facă în plan intern.
Totodată, premierul a menţionat că o altă măsură destinată susţinerii agriculturii româneşti este alocarea sumei de 300 de milioane de euro fermierilor sub forma capitalului de lucru.
Pentru a stimula sectorul agricol şi agro-alimentar să creeze noi locuri de muncă şi să păstreze muncitorii calificaţi, Guvernul mai anunţă că susţine majorarea salariului minim la 3.000 de lei lunar în acest domeniu strategic pentru economia României.
Nicolae Ciucă a apreciat că măsurile destinate agriculturii incluse în pachetul "Sprijin pentru România" răspund solicitărilor fermierilor, patronatelor şi sindicatelor din agricultură.
Premierul a fost însoţit în vizita în judeţul Bihor de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean.
Frescoverde SRL, companie românească înfiinţată în anul 2018, are o capacitate instalată de procesare automatizată de aproximativ 15.000 de tone/an legume congelate: mazăre, fasole, spanac, porumb, broccoli, conopidă, rădăcinoase.
Compania are în vedere creşterea capacităţii de procesare la 20.000 de tone pe an la începutul anului viitor, prin realizarea de investiţii suplimentare în echipamentele pentru procesarea legumelor rădăcinoase.