x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cocktail

Cocktail

19 Aug 2005   •   00:00
AFECTAT DE INUNDATII. Interpretul Marius Dragomir a fost afectat de ploile ce s-au abatut asupra Brasovului, curtea vilei sale fiind acum plina de noroi: "Casa mea e construita in vale, asa ca am devenit o victima sigura a ploilor. Umblu numai in cizme de cauciuc. Din cauza noroiului nici nu mai pot sa imi scot masina din garaj". El spera ca reprezentantii primariei sa pietruiasca cat mai curand drumul stricat nu numai de ploi, ci si de lucrarile de racordare la apa rece.

STIRISTA SUFLETISTA. In lupta impotriva cancerului, membrilor Asociatiei "Oncologic Rom" li s-a alaturat si vedeta TVR 2 Diana Lascarescu, care a preluat functia de vicepresedinte: "O sa incerc sa strang fonduri si sa deschid un birou in Bucuresti. Trebuie sa facem rost de bani pentru oamenii bolnavi", spune stirista. In asociatie sunt inscrisi peste 1.700 de suferinzi, majoritatea din judetul Constanta.

CELE DOUA ORFELINE. Gemenele din trupa Indiggo au prestat, in ultima vreme, mai degraba in Germania, la Köln, decat in tara. Si-au inghetat anul universitar (sunt studente in anul III la Actorie), pentru a studia, in Germania, tot... actoria. Dar, gata, pauza s-a terminat, asa ca si-au propus sa revina in atentia fanilor din tara: "Vom juca in parodia muzicala «Cele doua orfeline», pe scena Teatrului Cassandra. Am mai pregatit si un spectacol pe care il vom juca la Teatrul Mundi", spun ele.

REVINE PE SCENA. Solista Raluca Ciocarlan (Angel) a anuntat, anul trecut, ca se va retrage definitiv din show-biz, pe motiv ca nu vrea sa mai poarte fuste scurte pe scena ori sa mai faca alt gen de compromisuri. Doar un an a durat supararea, timp in care s-a mai maturizat si a realizat ca ar fi pacat sa nu-si continue cariera muzicala. Raluca tocmai a parasit orasul natal, Mangalia, dupa ce a luat Bac-ul cu 9,61, mutandu-se cu catel si purcel in Capitala, pentru a studia Sociologia: "Mi-as dori sa cant alaturi de Gheorghe Zamfir. Este singurul solist adevarat din Romania".

×
Subiecte în articol: observator