x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Codul Muncii, poarta spre greva generală

Codul Muncii, poarta spre greva generală

de Diana Scarlat    |    21 Feb 2011   •   18:56

Confederaţiile sindicale s-au întâlnit astăzi, într-o şedinţă comună, pentru a stabili calendarul protestelor împotriva modificărilor la Codul Muncii, după ce Guvernul a decis să-şi asume răspunderea în Parlament pentru adoptarea actului normativ. Potrivit planului stabilit de birourile executive ale tuturor confederaţiillor sindicale, vor avea loc mitingur în teritoriu, întâlniri cu parlamentarii partidelor de la guvernare, până la greva generală, pentru care deja s-a început strângerea semnăturilor. Sindicaliştii aşteaptă şi o moţiune de cenzură pe care urmează să o depună partidele din Opoziţie, iar calendarul protestelor va fi corelat cu data la care se va dezbate în Parlament această moţiune.

“Prima acţiune va avea loc pe 26 februarie la Oradea, cu ocazia congresului UDMR, iar acţiunile vor continua cu mitinguri în opt judeţe ale ţării, în fiecare zi a săptămânii, până la data asumării răspunderii”, a declarat Bogdan Hossu, liderul CNS “Cartel Alfa”.

În perioada 1-15 martie vor avea loc mitinguri de protest în teritoriu, iar în ziua moţiunii va fi organizat un amplu miting de protest în faţa Parlamentului. Dacă moţiunea cade, mitingul de protest se va muta la Cotroceni, pentru a-i cere Preşedintelui României să nu promulge Codul Muncii, pe care sindicatele îl consideră anticonstituţional şi antieuropean. Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), a precizat că nu sunt anunţate toate acţiunile pe care le-au stabilit confederaţiile sindicale, pentru că nu se doreşte ca Executivul să ştie tot ce urmează să facă sindicaliştii. În afară de greva generală, care urmează să se declanşeze probabil pe 15 martie, şi de protestele din teritoriu, membri ai confederaţiilor vor fi prezenţi şi la sediile partidelor aflate la guvernare, unde vor încerca să discute cu politicienii pentru a-i determina să nu accepte asumarea răspunderii Guvernului pentru modificările la Codul Muncii, în varianta propusă de Guvern. Sindicatele susţin că multe dintre prevederile acestui act normativ contravin atât Constituţiei României, cât şi prevederlior UE şi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, unul dintre exemple fiind articolul 88, referitor la timpul de lucru.

Sindicatele sunt foarte nemulţumite şi de faptul că noua legislaţie a muncii le reduce mult din atribuţii. “Ceea ce se doreşte în acest moment este reducerea la un nivel insignifiant a organizaţiilor sindicale, încercându-se înlocuirea lor cu reprezenanţii salariaţilor, cu toate că oricine ştie că în proporţie de 90%, chiar şi în companiile private, aceştia sunt oamenii patronului”, a adaugat Dumitru Costin, liderul BNS. Din acest motiv, pentru prima oară după cinci ani, toate sindicatele s-au reunit, punând la punct un plan comun de acţiune. Viitoarele proteste vor fi anunţate pe o pagina web  www.sustinecondulmuncii.ro, unde vor fi publicate eventualele modificări în calendarul protestelor, fotografii şi imagini filmate de la evenimentele din ţară. Sindicaliştii nu au estimat încă un număr al participanţilor la proteste, însă speră ca prin aceste noi mijloace de comunicare să strângă în jur de un milion de persoane. În Capitală, acţiunile de protest vor începe din ziua când Codul Muncii va fi asumat în Parlament, în jurul datei de 15 martie, iar până pe 14 martie se vor strânge semnăturile pentru greva generală.

×