x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană solicită statelor membre să pună în practică normele privind combaterea spălării banilor

Comisia Europeană solicită statelor membre să pună în practică normele privind combaterea spălării banilor

24 Iul 2019   •   14:40
Comisia Europeană solicită statelor membre să pună în practică normele privind combaterea spălării banilor
Sursa foto: MarianVejcik/Getty Images/iStockphoto

Comisia Europeană a adoptat miercuri o comunicare şi patru rapoarte care vor sprijini autorităţile de la nivel european şi naţional să contracareze cu mai multă eficacitate riscurile în materie de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.

Prin directivele patru şi cinci privind combaterea spălării banilor, Comisia Juncker a instituit norme solide la nivelul UE şi a consolidat rolul de supraveghere al Autorităţii Bancare Europene (EBA). Rapoartele evidenţiază necesitatea transpunerii pe deplin a directivelor menţionate, subliniind totodată faptul că încă persistă o serie de deficienţe structurale în punerea în aplicare a normelor Uniunii în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului. Pachetul prezentat miercuri va servi drept bază pentru viitoarele opţiuni de politică privind consolidarea în continuare a cadrului UE de combatere a spălării banilor, apreciază Comisia Europeană.

"Avem norme stricte în materie de combatere a spălării banilor la nivelul UE, dar este necesar ca toate statele membre să transpună în practică aceste norme. Nu vrem ca în UE să existe vreun punct slab de care infractorii ar putea să profite. Scandalurile recente au arătat că statele membre ar trebui să rezolve această problemă în regim de urgenţă", a declarat Vera Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.

La rândul său, Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte, comisar responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, a afirmat că un cadru credibil de prevenire şi de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului este esenţial pentru a menţine integritatea sistemului financiar european şi pentru a reduce riscurile la adresa stabilităţii financiare. "Cu toate acestea, analiza publicată miercuri oferă mai multe dovezi cu privire la faptul că normele noastre solide în materie de combatere a spălării banilor nu au fost aplicate în mod uniform în toate băncile şi în toate ţările UE. Prin urmare, avem o problemă structurală în ceea ce priveşte capacitatea Uniunii de a împiedica utilizarea sistemului financiar în scopuri ilegale. Această problemă trebuie soluţionată în cel mai scurt timp posibil", spune Dombrovskis.
.AGERPRES

×