„Ca ministru al Agriculturii îmi doresc ca pe rafturile magazinelor să ajungă cât mai multe produse românești, la prețuri corecte, atât pentru cei care le produc cât și pentru cei care le consumă. Și da, îmi doresc ca aceste produse să fie la un preț cât mai mic, pentru că nu pot accepta profiturile speculative făcute pe seama românilor”, a spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul Conferinţei RO 3.0 organizată de Antena 3 CNN.
Acesta spune că în cadrul unei dezbateri, marți, i-a fost ridicată o problemă semnalată în repetate rânduri producătorii români: produsele lor sunt ofertate de marile lanțuri comerciale la prețuri care le fac extrem de necompetitive în raport cu produsele marcă proprie ale rețelei comerciale respective.
„Consider că această situație trebuie analizată de Consiliul Concurenței pentru a stabili dacă nu cumva îmbracă forma unei practici comerciale neloiale față de cei care produc românește. Faptul că pe rafturile magazinelor produsele alor noștri sunt vândute la un preț dublu față de produsele marcă proprie, în condițiile în care materia primă și procesarea sunt absolut identice, ne obligă să acționăm! Și ca să fie clar și pentru amatorii de senzațional: NU am spus niciodată că îmi doresc să elimin de pe piață alimentele ieftine. Vreau ca românii să aibă acces la produse de calitate, la prețuri corecte, suportabile”, mai spune Barbu.