x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul National al IMM-urilor din Romania susține eforturile tuturor instituțiilor statului pentru aderarea României la Schengen

Consiliul National al IMM-urilor din Romania susține eforturile tuturor instituțiilor statului pentru aderarea României la Schengen

17 Oct 2022   •   12:42
Consiliul National al IMM-urilor din Romania susține eforturile tuturor instituțiilor statului pentru aderarea României la Schengen

Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), confederație patronală reprezentativă la nivel național, susține aderarea României la spațiul Schengen și eforturile tuturor instituțiilor statului în acest sens.

Potrivit CNIPMMR, aderarea României va contribui la accelerarea schimburilor comerciale în interiorul UE, crescând viteza de circulație a mărfurilor în paralel cu scăderea costurilor, venind în sprijinul IMM-urilor de la nivelul uniunii, fapt susținut de statisticile privind destinaţia geografică pentru exporturile româneşti și importurile României, primele ţări partenere fiind din statele UE, un argument solid pentru aderarea la spațiul Schengen. Facilitarea circulației mărfurilor dinspre/înspre Ucraina, eliminarea timpilor de așteptare la trecerea frontierelor, constituie un element important de sprijin în situația războiului.

În plus, pentru a veni în sprijinul susținerii politicilor Uniunii Europene de suport a Ucrainei și a Republicii Moldova, în contextul agresiunii Federației Ruse, aderarea României la spațiul Schengen este în mod clar un pas necesar în acțiunea statelor UE, potrivit CNIPMMR.

„Contextul internațional din vecinătatea UE face necesară luarea de măsuri care cresc solidaritatea la nivel european, aderarea la spațiul Schengen a României contribuind la suportul valorilor europene în rândul societății în general, și al mediului de afaceri, în special. CNIPMMR consideră că perioada de așteptare a luat sfârșit, având în vedere trecerea a mai bine de 11 ani de la data îndeplinirii tuturor condițiilor tehnice, iar prin intrarea în spațiul Schengen, România va avea parte de șanse egale cu celelalte state UE”, potrivit unui comunicat transmis luni de Consiliul Național al IMM-urilor din România.

,România și românii au arătat un nivel înalt de solidaritate atât europeană, cât și în ceea ce privește vecinii săi în toate momentele complicate prin care a trecut Europa. IMM-urile românești din sectoarele exportatoare, din industrie, din transporturi, din agricultură trebuie să fie tratați în mod egal ca și IMM-urile din Uniunea Europeana în ceea ce privește circulația mărfurilor, formalitățile vamale, într-o piață cu adevarat UNICĂ. Piața europeană nu este completă fără România iar România nu este completă fără piața europeană de care depinde în cea mai mare proporție. România și românii trebuie să fie în Schengen’, a declarat Florin JIANU, președintele CNIPMMR.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cnipmmr ue schengen florin jianu