x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UNICEF estimează că 17.000 de copii din Gaza au fost separați de familii

UNICEF estimează că 17.000 de copii din Gaza au fost separați de familii

de Redacția Jurnalul    |    02 Feb 2024   •   21:45
UNICEF estimează că 17.000 de copii din Gaza au fost separați de familii
Sursa foto: Hepta

Aproximativ 17.000 de copii nu sunt însoțiți sau au fost separați de familiile lor din Gaza, anunță UNICEF. De asemenea, aproximativ 500.000 de mii de copii ar putea avea nevoie de sprijin emoțional.

Potrivit agenției ONU, foarte mulți copii din Gaza au nevoie de ajutor de specialitate. UNICEF estimează că peste un milion de copii din teritoriu au nevoie de sprijin pentru sănătatea mintală și au probleme emoționale și atacuri de panică.

„Prezintă simptome precum niveluri extrem de ridicate de anxietate persistentă, pierderea poftei de mâncare. Nu pot dormi, au izbucniri emoționale sau intră în panică de fiecare dată când aud un bombardament", a declarat Jonathan Crickx, șeful de comunicare al UNICEF pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, potrivit Sky News.

Foarte mulți dintre cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza conflictului dintre Israel și Hamas.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: copii gaza UNICEF